Economie

Ministrul Energiei: Criza din Golf se va resimți încă luni de zile

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, prim-vicepreședinte al PSD, a declarat că efectele negative ale conflictului din zona Golfului vor continua să se manifeste timp de șase până la nouă luni, chiar și în ipoteza în care ostilitățile s-ar încheia imediat, potrivit Agerpres.

Foto: mesageruldealba.ro

Impact asupra producției de hrană și lanțurilor de aprovizionare

Potrivit ministrului, situația afectează inclusiv producția de hrană, din cauza perturbării transportului de fertilizatori.

„Faptul că 40% din fertilizatorii mondiali trebuia să treacă prin acea strâmtoare și nu ajung acum la culturile de primăvară cauzează automat o lipsă a hranei la finalul acestei veri și în iarnă. Faptul că deja avem prețuri atât de mari la combustibil – și lipsă de combustibil în anumite state, nu în România – reprezintă o provocare. Și vom avea de lucru. Chiar dacă mâine se închide acest război, încă șase – nouă luni vom simți efectele negative. Ca stat, ai nevoie să fii pregătit, să navighezi, să te adaptezi, să vorbești cu alți oameni”, a spus Bogdan Ivan în cadrul conferinței extraordinare pentru alegerea președintelui PSD Sector 4.

Perioadă dificilă la nivel global

Ministrul a subliniat că situația actuală ar putea reprezenta „cea mai dificilă“ perioadă din ultimii zeci de ani.

„De o lună și jumătate, până la 2-3 dimineața, pe șase fusuri orare, vorbesc cu alți omologi, cu cei de la Agenția Mondială a Energiei, cu alte state, din Kazahstan, Azerbaidjan. Caut soluții ca să avem motorină, kerosen, petrol crud, pentru a putea să nu fim în pană de combustibil. Și vă spun că e o muncă incredibilă și lumea întreagă trece poate prin cea mai dificilă perioadă din ultimii zeci de ani, căreia o să îi simțim efectele în următoarele luni de zile“, a spus el.

Nevoia de adaptare rapidă într-un context global în schimbare

Ministrul a menționat că lumea se schimbă „cu o viteză amețitoare” și că nu mai e timp pentru tabele în care să fie prevăzute măsuri pentru următorii cinci ani.

„Nu mai putem să stăm închistați în tabele Excel și în contabilitate cu fiecare virgulă, când lumea se schimbă cu o viteză amețitoare. Nu mai este o perioadă în care să știi că timp de cinci ani ai cincinale și te uiți în tabele Excel și știi ce faci atunci. Nu! Suntem într-o altă dinamică, în care dacă nu suntem agili, dacă nu suntem pe aceeași voce, țara asta o să aibă probleme uriașe, pentru că întreaga planetă are probleme uriașe“, a precizat ministrul.

CITEȘTE ȘI:
Aproape 40% dintre români vor schimbarea completă a sistemului politic
Premierul Ilie Bolojan avertizează: scumpirea carburanților din cauza crizei din Golf poate crește inflația în România
Bolojan: „2026 va fi un an mai greu decât am estimat”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.