Administrație

Lucrări în ritm susținut pe drumurile din Alba

Lucrările de întreținere și modernizare a drumurilor județene din Alba continuă în mai multe zone ale județului, autoritățile anunțând intervenții importante pe tronsoanele Ocna Mureș–Fărău și în localitatea Războieni.

Foto: Marius Hațegan – Facebook

Președintele PNL Alba, Marius Hațegan, a anunțat continuarea lucrărilor de întreținere și modernizare a infrastructurii rutiere din județ, subliniind faptul că intervențiile sunt realizate acolo unde situația din teren impune măsuri rapide.

Potrivit acestuia, pe drumul județean dintre Ocna Mureș și Fărău au fost finalizate lucrările de reparații constând în plombe și burdușiri, iar echipele au început turnarea stratului de uzură, etapă importantă pentru creșterea siguranței și confortului participanților la trafic.

În același timp, Marius Hațegan a fost prezent la Războieni, unde, împreună cu primarul comunei, Silviu Vințeler, a verificat stadiul lucrărilor aflate în desfășurare. În această zonă continuă execuția rigolelor betonate și amenajarea acceselor către gospodăriile localnicilor, intervenții menite să îmbunătățească infrastructura locală și condițiile de circulație.

Aceste investiții fac parte din programul amplu de întreținere a celor peste 900 de kilometri de drumuri județene aflate în administrarea Consiliul Județean Alba. Programul urmează să fie implementat în continuare după aprobarea bugetului județului, programată pentru data de 28 aprilie.

Prin aceste lucrări, autoritățile județene urmăresc modernizarea infrastructurii rutiere și creșterea calității vieții pentru locuitorii din comunitățile traversate de drumurile județene din Alba.

CITEȘTE ȘI:

Au început lucrările de reparații pe drumurile județene din Alba

Lucrări de întreținere a drumurilor în mai multe zone din Alba Iulia, începând de săptămâna viitoare

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.