ADMINISTRAȚIE

Blajul își extinde parcările și modernizează cartierele

Municipalitatea a finalizat o investiție de peste 200.000 de lei pe strada Gării și derulează lucrări de modernizare în zona Pieței Mici.

Foto: Gheorghe Valentin Rotar – Facebook

Primăria municipiului Blaj continuă investițiile în modernizarea infrastructurii urbane, cu proiecte care vizează atât crearea de noi locuri de parcare, cât și reabilitarea unor zone rezidențiale. Autoritățile locale subliniază că aceste intervenții fac parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare, susținut de bugetul local recent aprobat și orientat spre creșterea calității vieții.

79 de noi locuri de parcare

Potrivit primarului Gheorghe Valentin Rotar, una dintre lucrările recent finalizate este parcarea de pe strada Gării, care oferă 79 de locuri. Investiția, în valoare de aproximativ 230.000 de lei (TVA inclus), a fost realizată în mare parte în regie proprie, ceea ce a permis reducerea semnificativă a costurilor. Proiectul a inclus și amenajarea unei zone verzi, cu peste 1.000 de metri pătrați de gazon, precum și instalarea unui sistem de irigații realizat de personalul tehnic al serviciilor publice.

Edilul a evidențiat avantajele lucrărilor executate în regie proprie, în special în ceea ce privește rapiditatea intervențiilor și flexibilitatea în gestionarea proiectelor, fără întârzieri cauzate de proceduri de licitație sau de mobilizarea constructorilor externi.

Investiții „în Curte la Bomboana”

Administrația locală desfășoară alte lucrări de modernizare în zona blocurilor 3, 4 și 5 din perimetrul Pieței mici sau în „Curte la Bomboana”, cum mai este cunoscută zona. Aici, proiectul vizează amenajarea unor noi parcări pe amplasamentul fostelor garaje, dar și modernizarea infrastructurii subterane. În prezent, operatorul de apă înlocuiește conductele, pentru a evita intervenții ulterioare care ar putea afecta lucrările de suprafață.

Valoarea acestei investiții este estimată la peste 300.000 de lei, iar termenul de finalizare este de aproximativ două-trei săptămâni. Un obstacol tehnic îl reprezintă existența unui punct de transformare electrică amplasat în zonă, care nu poate fi relocat deocamdată, însă autoritățile poartă discuții cu furnizorul de energie pentru reconfigurarea acestuia în viitor.

Primarul a menționat că locuitorii, care au deținut garaje în zonă, au colaborat în procesul de desființare a clădirilor, subliniind importanța implicării comunității în astfel de proiecte de regenerare urbană.

În perioada următoare, lucrările de modernizare vor continua pe strada Eroilor și pe strada Avram Iancu, urmând ca anul viitor intervențiile să fie extinse în cartierul Andrei Mureșanu.

Bugetul municipiului Blaj pentru acest an este axat pe investiții în infrastructură, mobilitate urbană și amenajarea spațiilor publice. Reprezentanții administrației locale consideră că ritmul actual al lucrărilor și diversitatea proiectelor contribuie la transformarea orașului într-un spațiu urban modern, adaptat standardelor europene și nevoilor comunității.

CITEȘTE ȘI:

Parcări noi în Blaj: încep lucrările în „Curtea la Bomboana”

Blaj aprobă un buget record, în 2026

Decizie istorică la Blaj: jocurile de noroc și pariurile sportive au fost interzise prin hotărâre de Consiliu Local

Strada Timotei Cipariu din Blaj intră în modernizare

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.