Încrederea românilor în Bolojan – în contextul moțiunii PSD-AUR – a crescut puternic: plus 8%. În același timp, social-democrații pierd teren, în timp ce PNL adaugă 4%.

PSD pierde puternic prin declanșarea crizei guvernamentale.
Potrivit unui sondaj INSCOP Research, PNL beneficiază de o creștere a încrederii în rândul electorilor: plus 4% în intenția de vot în rândul alegătorilor mobilizați.
După cum semnalează Remus Ștefureac, director general INSCOP Research, datele nu au fost date publicității pentru a nu influența situația politică, suficient de turbulentă în condițiile crizei generate de moțiunea PSD-AUR.
PNL, cu 4% peste PSD: crește încrederea românilor în Bolojan
„În săptămâna de dinaintea moțiunii, PNL avea 4 puncte procentuale peste PSD în clasamentul intenției de vot pe alegatorii mobilizați, iar în 3 săptămâni de blitzkrieg politic, Ilie Bolojan a crescut cu 8 puncte în clasamentul încrederii.
Nu am publicat cifre zilele acestea pentru ca nu suntem implicați în jocul politic și nici nu acționăm ca instrumente de reglaj”, notează Remus Ștefureac într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.
„Rămâne de văzut cum vor arăta lucrurile după moțiune.(…).Opinia publică e întotdeauna fluidă în perioade de criză politică, în funcție de intensitatea evenimentelor politice și a consecințelor economice-sociale”, adaugă directorul INSCOP Research.
Potrivit sondajului publicat la jumătatea lunii aprilie, PNL avea 16,9% în rândul alegătorilor hotârăți intenție de vot pentru alegeri parlamentare, în timp ce PSD avea doar 16,6%.

CITEȘTE ȘI:
România evită alegerile anticipate








