Politică

Liderii NATO, primiți la Cotroceni. Nicușor Dan: „Trebuie să dezvoltăm împreună o bază industrială militară transatlantică solidă”.

Președintele României, Nicușor Dan, și președintele Poloniei, Karol Nawrocki, i-au primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe șefii delegațiilor care participă la Summitul B9, cu participarea statelor nordice, SUA și Ucrainei.

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, președintele României, Nicușor Dan și secretarul general al NATO, Mark Rutte, la Palatul Cotroceni în deschiderea Summitului B9 |Foto: presidency.ro


Scopul reuniunii Formatului București 9 (B9) este de a coagula, de a acorda viziunea din regiune despre viitorul Alianței Nord-Atlantice, a declarat, miercuri, președintele Nicușor Dan, în deschiderea summitului care are loc la Palatul Cotroceni.

Șeful statului prezidează reuniunea alături de omologul său polonez, Karol Nawrocki.

Liderii NATO, primiți la Cotroceni. Nicușor Dan: „Trebuie să dezvoltăm împreună o bază industrială militară transatlantică solidă”

Nicușor Dan a menționat că întâlnirea se desfășoară „într-un climat dinamic”, cu două luni înainte de Summitul NATO de la Ankara.

După cum a arătat șeful statului, scopul reuniunii este „de a coagula, de a acorda viziunile noastre despre viitorul Alianței Nord-Atlantice și pentru fiecare dintre țările noastre există o prioritate pentru propria securitate, există o prioritate pentru consolidarea relației transatlantice, există o prioritate pentru consolidarea Alianței”.

Mai mulți bani pentru Apărare

Nicușor Dan a pledat, în acest context, pentru sporirea cheltuielilor dedicate Apărării.

„Trebuie să le transformăm în capabilități, să sporim contribuția aliaților europeni la Alianță și trebuie să dezvoltăm toți împreună o bază industrială militară transatlantică solidă”, a punctat el.

Angajamentele pentru Ucraina și Moldova nu trebuie să fie doar „declarative”

Președintele a evidențiat că Summitul B9 este o oportunitate pentru un bilanț al implementării angajamentelor privind NATO, dar și pentru a reafirma sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova.

„E un sprijin pe care nu trebuie să îl facem doar declarativ, ci trebuie să îl facem eficient, pentru că de securitatea lor depinde securitatea noastră”, a explicat șeful statului.

Lideri internaționali, la Summitul B9

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care vine la București împreună cu soția sa, Olena Zelenska, va fi primit la Palatul Cotroceni în a doua parte a zilei.

Participă la summitul de la București: 

  • secretarul general al NATO, Mark Rutte, 
  • președintele Republicii Lituania, Gitanas Nauseda, 
  • președintele Republicii Estonia, Alar Karis, 
  • președintele Republicii Cehe, Petr Pavel, 
  • președintele Republicii Letonia, Edgars Rinkevics, 
  • președintele Republicii Slovace, Peter Pellegrini, 
  • președintele Republicii Finlanda, Alexander Stubb, 
  • prim-ministrul Regatului Danemarcei, Mette Frederiksen, 
  • președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, 
  • subsecretarul de Stat din Statele Unite ale Americii pentru controlul armamentelor și securitate internațională, Thomas DiNanno, 
  • ministrul Apărării din Regatul Suediei, Pal Jonson, 
  • ministrul Afacerilor Externe din Regatul Norvegiei, Espen Barth Eide, 
  • secretarul de stat permanent din cadrul Cancelariei prim-ministrului Islandei, Benedikt Arnason, 
  • reprezentantul permanent al Republicii Bulgaria la NATO, ambasadorul Nikolay Milkov, 
  • ambasadorul Ungariei în România, Kissne Hlatki Katalin.

Potrivit Administrației Prezidențiale, reuniunea se desfășoară sub imperativul contribuției sporite la securitatea transatlantică, formulă care reflectă angajamentul colectiv al aliaților de pe Flancul Estic și Nordic de a contribui și mai substanțial la securitatea transatlantică.

România găzduiește Summitul B9 pentru a patra oară, după ediția inaugurală din 2015, cea în format hibrid din 2021 și cea din 2022, consolidându-și astfel statutul de actor central în arhitectura de securitate a Flancului Estic.

Președintele Nicușor Dan va coprezida lucrările alături de omologul său polonez, Karol Nawrocki, în calitate de stat cofondator al formatului. La finalul reuniunii, liderii vor adopta o Declarație comună.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.