Educație, Social

Masă rotundă la Alba Iulia pentru prevenirea abandonului școlar și familial

Aproape 90 de participanți au luat parte la cea de-a doua masă rotundă organizată în cadrul campaniei „Împreună! Nu abandonați!”, dedicată identificării soluțiilor pentru sprijinirea copiilor și familiilor aflate în situații de risc.

Foto: Consiliul Județean Alba – Faceboook

Consiliul Județean Alba, alături de instituțiile partenere, a participat la Alba Iulia la cea de-a doua masă rotundă organizată în cadrul campaniei „Împreună! Nu abandonați!”, implementată de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

Evenimentul a reunit aproape 90 de participanți, printre care părinți, profesori, reprezentanți ai Bisericii, autorități județene și locale, care au discutat despre soluții concrete pentru prevenirea abandonului școlar și familial și pentru sprijinirea copiilor și familiilor vulnerabile.

Potrivit Consiliului Județean Alba, întâlnirea a avut un caracter aplicat, fiind axată pe identificarea unor pași clari de intervenție și sprijin. Discuțiile au pornit de la etapele prezentate în Ghidul „Împreună pentru acasă”: familia, comunitatea și sprijinul, participanții analizând modalitățile prin care pot fi recunoscute semnele situațiilor de risc și intervențiile necesare înainte ca problemele să se agraveze.

Participanții au discutat despre importanța primului pas în acordarea ajutorului și despre necesitatea construirii unui sprijin constant și real pentru copii și familii.

În cadrul dezbaterilor a fost evidențiat rolul colaborării dintre familie, școală, comunitate și instituțiile de sprijin, astfel încât persoanele aflate în dificultate să beneficieze de continuitate și susținere.

Reprezentanții instituțiilor implicate au subliniat că dialogul și implicarea comună sunt esențiale pentru dezvoltarea unor comunități mai sigure și mai puternice pentru copii și familii.

CITEȘTE ȘI:

Alocația pentru copii ar putea fi împărțită în două. Suma totată va fi mai mare, dar este condiționată de prezența la școală.

„Împreună! Nu abandonați!”: dialog și soluții la Blaj pentru prevenirea abandonului școlar și familial

Luptă comună împotriva abandonului școlar, la Roșia de Secaș

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.