Palatul Principilor Transilvaniei caută voluntari pentru promovarea patrimoniului cultural din Alba Iulia.

Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia a lansat o nouă campanie de recrutare de voluntari, adresată tuturor celor pasionați de cultură, istorie, turism sau organizarea de evenimente. Reprezentanții instituției îi invită pe cei interesați să se alăture echipei și să contribuie activ la promovarea patrimoniului istoric al Transilvaniei.
Voluntarii vor avea ocazia să descopere culisele marilor evenimente culturale organizate în Alba Iulia și să participe direct la activități muzeale și educaționale. De asemenea, aceștia vor putea învăța să lucreze într-o echipă dinamică și să se implice în proiecte dedicate valorificării patrimoniului local.
Programul este deschis atât elevilor și studenților, cât și profesioniștilor care doresc să își dedice timpul unor activități culturale și comunitare. Organizatorii subliniază că nu este nevoie de experiență anterioară, ci doar de curiozitate, entuziasm și dorința de implicare.
Cei care vor să devină voluntari pot descărca regulamentul și formularele de înscriere de pe site-ul oficial al Palatului Principilor Transilvaniei, la adresa: https://palatulprincipilor.ro/fii-voluntar/. Documentele completate, precum și eventualele întrebări, pot fi trimise prin e-mail la voluntar@palatulprincipilor.ro.
Prin această inițiativă, Palatul Principilor Transilvaniei își propune să atragă oameni interesați de viața culturală a orașului și să transforme pasiunea pentru istorie și cultură într-o experiență activă de voluntariat.








