Președintele Poloniei și cancelarul Germaniei au făcut apel la întărirea flancului estic al NATO și și-au exprimat solidaritatea cu România, în urma incidentului în care o dronă rusească a ajuns pe teritoriul țării în timpul nopții de joi spre vineri, scrie Agerpres.

„Ceea ce s-a întâmplat reprezintă încă un episod al războiului hibrid în care sunt implicate statele de pe flancul estic al NATO”, a declarat președintele Poloniei, Karol Nawrocki, citat de Reuters.
El a adăugat că incidentul este „încă un semnal că trebuie să rămânem uniți, să ne consolidăm reziliența și să construim o Alianță Nord-Atlantică puternică și relații transatlantice solide”.
De asemenea, Karol Nawrocki și-a exprimat solidaritatea cu președintele Nicușor Dan și cu întreaga națiune română, în urma incidentului în care o dronă rusească a ajuns pe teritoriul României, relatează Reuters.
Incursiunea iresponsabilă a dronelor rusești în România arată disponibilitatea Rusiei de a escalada și subliniază încă o dată necesitatea unei prezențe puternice a NATO pe flancul estic. „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru de teritoriu aliat”, a declarat și cancelarul german Friedrich Merz.








