Sport

Sorana Cîrstea părăsește Roland Garros după un parcurs remarcabil

Sorana Cîrstea și-a încheiat parcursul la Roland Garros în faza sferturilor de finală, după ce a fost învinsă de Mirra Andreeva, scor 0-6, 3-6. Jucătoarea din Rusia, aflată pe locul 8 WTA, a controlat partida de la un capăt la altul și s-a impus după doar 57 de minute de joc.

Foto: Sorana Cirstea-Facebook

Primul set a fost dominat categoric de Andreeva, care nu i-a cedat niciun game Soranei Cîrstea. Românca a încercat să revină în partea secundă a meciului și a reușit să țină aproape până la scorul de 3-3, însă adversara sa a câștigat ultimele trei game-uri ale întâlnirii, inclusiv două pe serviciul Soranei, pentru a obține calificarea în semifinale.

În penultimul act al competiției, Mirra Andreeva o va întâlni pe învingătoarea duelului dintre Elina Svitolina și Marta Kostyuk.

Chiar dacă a ratat calificarea în semifinale, Sorana Cîrstea poate privi cu satisfacție prestația de la Paris. Românca a revenit în sferturile de finală ale Roland Garros după o pauză de 17 ani de la prima sa prezență în această fază a competiției.

Un Roland Garros de referință pentru Sorana Cîrstea

Totodată, Sorana a stabilit și câteva performanțe remarcabile pe parcursul turneului. Printre acestea se numără recordul de a deveni cea mai în vârstă jucătoare din Era Open care a obținut o victorie prin „dublu bagel” la un turneu de Grand Slam, după succesul cu 6-0, 6-0 împotriva Solanei Sierra în turul al treilea.

Parcursul până în sferturile de finală i-a adus Soranei Cîrstea un total de 470 de puncte WTA, suficiente pentru a-și consolida poziția în Top 20 mondial. De asemenea, românca a fost recompensată cu un premiu de 470.000 de euro, cel mai mare câștig obținut la un singur turneu de-a lungul carierei sale.

Dacă își va menține decizia de a se retrage la finalul acestui sezon, partida disputată împotriva Mirrei Andreeva ar putea reprezenta ultima apariție a Soranei Cîrstea pe zgura de la Roland Garros.

CITEȘTE ȘI:

Zi de meci pentru Naționala României! Hagi își începe marți al doilea mandat, contra Georgiei

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.