Actualitate

Urs observat la Cetatea de Baltă; a fost emis mesaj RO-ALERT

Un urs a fost observat, luni, pe raza comunei Cetatea de Baltă de angajaţi ai ROMGAZ care au un punct de lucru în zonă, scrie Agerpres.

Pentru prevenirea apariţiei unor situaţii de risc la adresa sănătăţii, integrităţii sau a vieţii populaţiei din zonă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba a emis mesaj RO-ALERT.

La faţa locului s-a deplasat de urgenţă echipajul de intervenţie al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare.

„Ajunşi la faţa locului, jandarmii au constatat că animalul nu mai era prezent în zonă. Pentru a preveni reîntoarcerea acestuia, jandarmii au folosit semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei, precum şi petarde, în scop de descurajare şi alungare”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba, Raul Crişan.

Acesta a precizat, pentru AGERPRES, că apelul privind prezenţa unui urs în zonă a venit din partea unor angajaţi ai ROMGAZ.

Duminică, potrivit unor localnici, un urs ar fi atacat o stână din Tătărlaua, comuna Cetatea de Baltă. Tot duminică seara, ar fi fost atacată şi o turmă de vaci de pe o păşune de pe raza comunei.

În ultima lună, prezenţa unor urşi a fost confirmată în Alba de patru ori la Săsciori, de patru ori la Rimetea şi de două ori în Şugag. 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.