Actualitate

„Sanitarii Pricepuți” și-a desemnat câștigătorii în Alba

Aproape 300 de elevi din Alba au participat la faza județeană a concursului „Sanitarii Pricepuți”.

Foto: Crucea Roșie Română Filiala Alba

Aproape 300 de elevi de gimnaziu și liceu din județul Alba au participat marți, 9 iunie 2026, la faza județeană a concursului „Sanitarii Pricepuți”, considerat cel mai important program de educație pentru sănătate și prim ajutor din România.

Concurs cu tradiție de peste 60 de ani

Programul „Sanitarii Pricepuți” a fost inițiat de Crucea Roșie Română în urmă cu peste 60 de ani și are ca obiectiv formarea elevilor din școlile gimnaziale și liceale în domeniul educației pentru sănătate și al acordării primului ajutor.

La etapa județeană au fost invitate echipaje din toate unitățile de învățământ gimnazial și liceal din Alba. Concurenții au susținut o probă teoretică pentru verificarea cunoștințelor de sănătate și prim ajutor, precum și o probă practică în care au trebuit să demonstreze că pot interveni corect în situații de urgență.

Foto: Crucea Roșie Română Filiala Alba

Directorul Crucii Roșii Române Filiala Alba, Adrian Dușa, a subliniat importanța concursului în pregătirea tinerilor pentru situații reale de urgență.

„De peste 60 de ani, Concursul „Sanitarii Pricepuți”, organizat de Crucea Roșie, scrie istorie în România, fiind cel mai longeviv program de educație pentru sănătate dedicat tinerilor. Nu vorbim doar despre o competiție, ci despre locul unde cunoștințele se împletesc cu pasiunea, iar spiritul de echipă se întâlnește cu dorința sinceră de a salva vieți. Educarea tinerei generații în acordarea primului ajutor este o necesitate, pentru că le oferim nu doar cunoștințe, ci și curajul de a ști să intervină și să facă diferența dintre viață și moarte. Suntem mândri să vedem cum elevii demonstrează că învățarea poate fi deopotrivă captivantă și utilă. Însă cea mai frumoasă confirmare a muncii noastre este faptul că astăzi privim cu mândrie către medici și asistente de elită care recunosc că au descoperit această vocație în adolescență, participând la concursul nostru sau activând ca voluntari în cadrul Crucii Roșii”, a spus Adrian Dușa.

Rezultatele concursului

La categoria Gimnaziu, pe primul loc s-a clasat Școala Gimnazială Câmpeni. Locul al doilea a fost ocupat de Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu, iar pe poziția a treia s-a clasat Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș.

Egalitate perfectă la liceu

La categoria Liceu, competiția a fost extrem de echilibrată. Primele două echipaje, Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud și Colegiul Național „Avram Iancu” Câmpeni, au încheiat concursul la egalitate perfectă, departajarea fiind realizată în urma unui baraj foarte strâns, conform regulamentului.

Clasamentul final la liceu a fost următorul:

  • Locul I – Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud;
  • Locul II – Colegiul Național „Avram Iancu” Câmpeni;
  • Locul III – Colegiul Național „David Prodan” Cugir.

În urma rezultatului obținut, județul Alba va fi reprezentat la faza națională a concursului de echipajul Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud.

Foto: Crucea Roșie Română Filiala Alba

Adrian Dușa a apreciat nivelul ridicat al pregătirii concurenților și implicarea profesorilor coordonatori.

„De la o ediție la alta, nivelul competiției crește valoros, toate echipajele remarcându-se printr-o pregătire de excepție în gestionarea situațiilor de urgență. Adresăm cele mai calde felicitări tuturor participanților și transmitem alese mulțumiri cadrelor didactice, a căror dedicare și mentorat au ghidat acești tineri spre excelență”, a mai spus directorul Crucii Roșii Române Filiala Alba.

Ce este concursul „Sanitarii Pricepuți”

Sanitarii Pricepuți” este singurul concurs dedicat sănătății și acordării primului ajutor organizat în școlile din România încă din anul 1962. De-a lungul timpului, programul a contribuit la pregătirea a mii de elevi pentru intervenția în situații de urgență, atât în mediul școlar, cât și în viața de zi cu zi.

Tematica concursului include noțiuni de igienă și educație pentru sănătate, prevenirea bolilor contagioase, siguranță rutieră, prevenirea consumului de droguri, protecție civilă și prim ajutor psihologic. O componentă importantă este dedicată acordării primului ajutor, de la principiile de bază și suportul vital până la intervenția în caz de accidente, leziuni sau alte urgențe medicale.

Competiția a fost organizată de Crucea Roșie Română Filiala Alba, cu sprijinul companiei Star Assembly, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică Alba, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al Județului Alba și Inspectoratul Școlar Județean Alba.

CITEȘTE ȘI:

„A ști sau a nu fi?” – campanie de conștientizare lansată de Crucea Roșie Alba pentru promovarea importanței primului ajutor

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.