Un bărbat de 55 de ani, dintr-un sat din Alba, a fost reţinut după ce, profitând de starea de vulnerabilitate a victimei, ar fi violat o femeie de 83 de ani, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, poliţiştii Secţiei 2 de Poliţie Rurală Vinţu de Jos au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din localitatea Berghin, cercetat pentru viol şi violare de domiciliu.
„Din cercetări a reieşit că, în noaptea de 14/15 iunie 2025, în jurul orei 03:00, bărbatul ar fi pătruns în imobilul unei femei, în vârstă de 83 de ani, unde, profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia, ar fi întreprins, prin constrângere, un act de penetrare vaginală”, a transmis IPJ Alba.
Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru a fi dispuse măsuri legale.









