Furnizarea apei potabile va fi întreruptă miercuri, 24 iunie, între orele 9 și 13, în Zlatna, pe strada Troian, precum și în localitățile Galați și Valea Mică, pentru montarea unor debitmetre.

Locuitorii din orașul Zlatna, de pe strada Troian, precum și cei din localitățile Galați și Valea Mică vor rămâne fără apă potabilă miercuri, 24 iunie 2026, în intervalul orar 09:00 – 13:00.
Potrivit reprezentanților SC APA CTTA SA Alba – Sucursala Alba Iulia, întreruperea este necesară pentru efectuarea unor lucrări de montare a debitmetrelor în cadrul contractului AB3-CL9 – Sistem SCADA Regional.
Operatorul de apă recomandă consumatorilor să își asigure din timp rezervele necesare de apă pentru perioada în care alimentarea va fi sistată.
De asemenea, după reluarea furnizării apei potabile, există posibilitatea apariției unor depășiri ale parametrului de turbiditate. În aceste situații, apa trebuie utilizată doar în scopuri menajere, până la revenirea la parametrii normali.
Eventualele probleme sau perturbări pot fi semnalate la numărul unic Call Center 0377 900 400, disponibil de luni până joi între orele 08:00 și 16:30, iar vineri între 08:00 și 14:00. În afara programului, consumatorii pot contacta Dispeceratul Sucursalei Alba Iulia la numerele 0258 810 521 și 0258 810 463.









