Județul Alba se află vineri, 24 iulie, sub o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică. Meteorologii anunță ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și, pe alocuri, grindină.

Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționarea pentru intervalul orar 12:00–21:00, aceasta vizând mai multe zone din Moldova, Transilvania și Muntenia.
Ploi torențiale și vijelii în județul Alba
Potrivit meteorologilor, în cea mai mare parte a Munteniei și a zonei montane, în nord-vestul și sud-vestul Moldovei, precum și în sud-vestul Transilvaniei, vor fi perioade cu averse torențiale însemnate cantitativ.
Fenomenele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii. Rafalele vor atinge viteze de 50–70 de kilometri pe oră.
Pe arii restrânse va cădea grindină de mici dimensiuni și, posibil, de dimensiuni medii, cu diametrul cuprins între unu și trei centimetri.
Cantități de apă de peste 40–50 de litri pe metrul pătrat
În intervale scurte de timp, de până la trei ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 20–30 de litri pe metrul pătrat, iar izolat vor depăși 40–50 de litri pe metrul pătrat.
ANM precizează că manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse și în celelalte regiuni ale țării.









