Sport

Englezii îl vor pe Raţiu! Două cluburi din Premier League încearcă să-l transfere de la Rayo. Spaniolii i-au stabilit preţul

Andrei Raţiu (28 de ani) este cel mai bine cotat jucător român în acest moment, cu o valoare de 18 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

Foto: Foto: Facebook – Echipa națională de fotbal a României

Fundaşul dreapta al naţionalei României şi al celor de la Rayo a impresionat prin evoluţiile sale în meciurile importante ale spaniolilor în sezonul trecut, astfel că a atras interesul unor cluburi de top.

Printre echipele care ar fi pus ochii pe Raţiu s-ar fi numărat chiar Barcelona şi Liverpool, însă transferul nu s-a mai materializat. Totuşi, românul ar putea să o părăsească pe Rayo în această vară.

Potrivit jurnalistului Matteo Moretto, colaborator al revistei Marca şi al lui Fabrizio Romano, Andrei Raţiu este pe lista de transferuri a celor de la Newcastle şi Nottingham Forest.

Totuşi, suma de transfer cerută de iberici ar putea fi o piedică în realizarea acestui transfer. Rayo nici nu concepe să nu încaseze cel puţin 25 de milioane de euro în schimbul său, clauză de care s-au mai lovit şi alte echipe care au încercat să-l transfere.

În sezonul 25/26, Raţiu a jucat de 50 de ori pentru Rayo în campionat, Conference League şi Cupa Spaniei. A marcat o dată şi a oferit 4 pase decisive, fiind unul dintre cei mai importanţi jucători.

Sergiu CRĂCIUN

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.