Două motociclete s-au ciocnit, duminică după-amiază, pe DN 67C – Transalpina, în zona barajului Oașa. Ambii motocicliști au fost răniți și transportați la spital.

Accidentul s-a produs pe Transalpina, în zona barajului Oașa, iar la fața locului au intervenit polițiștii Biroului Rutier Sebeș. Din primele verificări, unul dintre motocicliști ar fi pierdut controlul într-o curbă după ce nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum.
„Polițiștii Biroului Rutier Sebeș s-au deplasat la fața locului și au constatat că un cetățean maghiar, în vârstă de 35 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, pe DN 67C, la kilometrul 71, nu ar fi adaptat viteza, într-o curbă, și a intrat în coliziune cu o motocicletă care circula regulamentar din sens opus, condusă de un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din județul Sibiu”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.
În urma impactului, ambii motocicliști au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
„În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto au suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat IPJ Alba.
Ambii șoferi, testați cu etilotestul
Cei doi motocicliști au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, într-un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Un alt motociclist maghiar a murit pe Transalpina
Accidentul de duminică vine la doar zece zile după un alt eveniment rutier grav produs pe DN 67C – Transalpina.
Un motociclist din Ungaria, în vârstă de 50 de ani, și-a pierdut viața în apropierea localității Șugag, după ce, într-o curbă, ar fi pierdut controlul asupra motocicletei și a intrat în coliziune cu parapetul metalic de pe marginea drumului.









