Rata anuală a inflației va scădea substanțial în trimestrul III din 2026, pe fondul epuizării efectelor directe ale eliminării plafonului la prețul energiei electrice și ale majorării cotelor de TVA și a accizelor. Inflația va fluctua ușor în trimestrul IV, urmând să reintre în intervalul țintei abia la finalul anului 2027, potrivit minutei ședinței de politică monetară a Consiliului de Administrație al BNR din 7 august 2026, relatează Agerpres.

„Rata anuală a inflației va cunoaște o corecție descendentă substanțială în trimestrul III 2026, pe fondul epuizării efectelor directe ale eliminării plafonului la prețul energiei electrice și ale majorării cotelor de TVA și a accizelor, dar va fluctua ușor în trimestrul IV 2026 și își va relua apoi descreșterea pe o traiectorie mai ridicată decât cea evidențiată în prognoza din mai 2026, reintrând în intervalul țintei la finele anului 2027, cu două trimestre mai târziu decât în proiecția precedentă”, au precizat membrii Consiliului.
Potrivit noilor prognoze, rata anuală a inflației va ajunge la 6,1% în decembrie 2026, față de 5,5% cât era estimarea anterioară. Pentru decembrie 2027, BNR estimează o inflație de 3,4%, iar pentru iunie 2028 de 2,8%, comparativ cu 2,9%, respectiv 2,7%, cât se anticipa în luna mai.
Inflația va scădea gradual din 2027
Membrii Consiliului BNR estimează o scădere graduală a ratei anuale a inflației începând din trimestrul I 2027, însă nivelul acesteia va fi mai ridicat decât cel anticipat anterior, în special în partea de mijloc a intervalului de prognoză.
Evoluția este determinată în principal de factorii care acționează pe partea ofertei.
„S-a sesizat că acțiunea acestor factori capătă un puternic caracter dezinflaționist în trimestrul III 2026, inclusiv ca urmare a ieftinirii legumelor și fructelor, dar este anticipată să se deterioreze întrucâtva în următoarele luni – în principal ca urmare a măririi tarifelor de telecomunicații și RCA, precum și a prețului gazelor naturale -, pentru ca apoi să redevină dezinflaționistă, pe fondul manifestării efectelor de bază asociate creșterilor de prețuri antrenate în acest an de șocul energetic, îndeosebi pe segmentul combustibili”, relevă minuta BNR.
Riscurile pentru inflație rămân ridicate
Balanța riscurilor pentru inflație rămâne dominată, cel puțin pe termen scurt, de factorii care pot determina creșteri suplimentare de prețuri.
Printre principalele riscuri se numără evoluția prețurilor la energie electrică și alimente, în condițiile secetei severe din acest an, dar și evoluția cotației țițeiului și a altor materii prime, pe fondul prelungirii conflictului din Orientul Mijlociu.
În același timp, din partea factorilor fundamentali sunt așteptate presiuni dezinflaționiste ușoare în perioada următoare, în condițiile deficitului considerabil de cerere agregată și ale perspectivei continuării adâncirii acestuia în următoarele două trimestre.
BNR estimează că efectele dezinflaționiste ale gap-ului negativ al PIB și ale slăbirii cererii de consum se vor manifesta cu un anumit decalaj, mai ales în contextul persistenței inflației de bază. Totodată, dinamica ascendentă a costurilor salariale din sectorul privat ar putea să se mențină temporar.
„Presiunile dezinflaționiste ale factorilor fundamentali se vor resimți însă tot mai intens în perspectivă ceva mai îndepărtată”, au susținut membrii Consiliului.
Deficitul de cerere agregată este așteptat să se adâncească până în trimestrul III 2026, coborând la valori mai joase decât cele anticipate anterior, în contextul corecției bugetare și al crizei energetice globale, după care este estimată o restrângere treptată.
Consumul privat va scădea mai accentuat în 2026
Consumul privat este așteptat să scadă mai accentuat în 2026 decât se anticipa anterior. Această evoluție va contribui la o schimbare a structurii cererii agregate, în favoarea investițiilor, cu implicații și asupra evoluției PIB potențial.
„Dinamica anuală a inflației de bază va continua însă să fie afectată pe termen scurt de efectele indirecte ale scumpirii combustibililor și gazelor naturale pentru consumatorii non-casnici, și va resimți influențele venite din majorarea tarifelor de telecomunicații și a prețului polițelor RCA, precum și din eliminarea plafonului pentru adaosul comercial la alimente de bază”, au remarcat membrii Consiliului.
În plus, dinamica prețurilor importurilor va continua probabil să crească până spre mijlocul anului viitor. Împreună cu evoluția cursului de schimb leu/euro, aceasta ar putea genera efecte inflaționiste suplimentare pe plan intern.
Pe de altă parte, în trimestrul III 2026, inflația va resimți efectele de bază dezinflaționiste asociate majorării cotelor de TVA și a accizelor din august 2025. Anticipațiile inflaționiste pe termen scurt sunt, de asemenea, așteptate să se ajusteze descendent și să intre ulterior pe o traiectorie de scădere graduală.
Riscurile pentru leu rămân ridicate
În ceea ce privește cursul de schimb, membrii Consiliului BNR au apreciat că riscurile la adresa leului rămân ridicate.
Acestea sunt legate de fluctuațiile aversiunii globale față de risc, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, de conduita probabilă a politicii monetare a principalelor bănci centrale și, mai ales, de deficitele gemene încă ridicate și de incertitudinile generate de situația politică internă.
În acest context, membrii Consiliului au subliniat importanța stabilității politice și guvernamentale, precum și necesitatea continuării corecției fiscale conform Planului bugetar-structural pe termen mediu convenit cu Comisia Europeană.
De asemenea, BNR consideră esențială atragerea fondurilor europene aferente PNRR, acestea având implicații asupra poziției externe a economiei și asupra primei de risc suveran, implicit asupra costului de finanțare atât al sectorului public, cât și al celui privat.









