Municipiul Sebeș și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Amenajare pădure urbană în Municipiul Sebeș”, o investiție care urmărește transformarea unei suprafețe verzi neamenajate într-un spațiu modern, accesibil și prietenos cu natura.

Proiectul vizează o suprafață totală de 10.260,67 de metri pătrați, aflată în vecinătatea zonelor rezidențiale, în continuitate cu infrastructura verde existentă și în apropierea Parcului Arini și a râului Sebeș.
Aproape 10.000 de metri pătrați de spații verzi vor fi modernizați
În cadrul proiectului vor fi amenajați și modernizați 9.914,83 mp de spații verzi. Vegetația existentă va fi revitalizată, iar zona va fi îmbogățită prin plantarea a 63 de arbori noi și a altor specii de plante.
Totodată, vor fi amenajate 345,84 mp de alei pietonale, realizate din materiale prietenoase cu mediul. Pentru confortul celor care vor utiliza noul spațiu verde vor fi amplasate bănci, coșuri de gunoi, panouri de informare și elemente de semnalistică.
Noua pădure urbană va completa zona Parcului Arini și investiția aflată în derulare pentru amenajarea și revitalizarea parcului, urmând să creeze o zonă coerentă pentru plimbare, relaxare și petrecerea timpului liber.

Investiție de peste 1,6 milioane de lei
Potrivit administrației locale, proiectul va contribui și la îmbunătățirea calității mediului, reducerea efectelor schimbărilor climatice și creșterea accesului locuitorilor la spații verzi de calitate.
„Un Sebeș mai verde înseamnă un Sebeș mai sănătos și mai plăcut pentru toți!”, a transmis primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, în prezentarea proiectului.

Durata de implementare a proiectului este de 18 luni, dintre care cinci luni sunt alocate execuției efective a investiției.
Valoarea totală a proiectului este de 1.651.227,50 de lei, dintre care 1.529.267,95 de lei reprezintă finanțare nerambursabilă, acordată prin Programul Regiunea Centru 2021–2027, Prioritatea „O regiune cu comunități prietenoase cu mediul”.
Prin această investiție, zona din vecinătatea Parcului Arini urmează să fie transformată într-un spațiu verde mai bine pus în valoare, destinat atât recreerii, cât și îmbunătățirii calității mediului urban.









