Educație

An școlar sub semnul haosului: examene neclare, burse schimbate și liceeni fără manual

Cursurile anului școlar 2026-2027 încep luni, 7 septembrie, potrivit Ministerului Educației.

Foto: magnific.com

Cu câteva zile înainte de începerea cursurilor, mai multe reguli importante pentru anul școlar 2026-2027 sunt fie nepublicate, fie în curs de modificare, fie deja depășite de schimbări legislative de ultim moment.

De exemplu, elevii care intră în clasa a VIII-a nu știu încă dacă vor susține în vara lui 2027 concurs separat de admitere organizat de licee, scrie edupedu.

Elevii intră în clasa a VIII-a fără să știe dacă vor da sau nu concurs separat

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede că admiterea la liceu și Evaluarea Națională se desfășoară după noile prevederi ale legii începând cu generația de elevi înscriși în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024. Este exact generația care intră acum în clasa a VIII-a.

În cazul admiterii, una dintre cele mai importante schimbări este posibilitatea ca liceele să organizeze un concurs propriu de admitere pentru maximum 50% dintre locuri, după susținerea Evaluării Naționale.

Pe 26 august, după mai multe răsturnări de situație în Senat, nu s-a ajuns la o decizie finală. Proiectul a fost retrimis la Comisia pentru învățământ, iar dezbaterea trebuie reluată marți, 1 septembrie, exact în prima zi a anului școlar 2026-2027.

Pe 31 august, Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat garanții suplimentare pentru concursul separat de admitere la liceu 2027, pe care spune că îl va aproba organizatoric până când Parlamentul decide altfel: Supravegherea audio-video, secretizarea și securizarea lucrărilor scrise, evaluarea digitalizată, prin aplicația informatică utilizată pentru examenele naționale, reguli pentru prevenirea conflictelor de interese.

Până pe 1 septembrie 2026, Parlamentul României nu a luat nicio decizie cu privire la soarta controversatului examen dublu de admitere la liceu. Cele 3 proiecte de lege inițiate de PNL, PSD și USR care prevăd amânarea sau anularea examenului nu au fost supuse votului final. Până la votul concret, însă, peste 150.000 de elevi de clasa a VIII-a, familiile și profesorii lor nu știu ce examene vor susține aceștia când termină anul școlar.

Bursele elevilor: noile reguli nu sunt încă în Monitorul Oficial

O altă problemă îi privește pe elevii care beneficiază de burse. Ministerul Educației a propus modificarea HG nr. 732/2025, iar proiectul schimbă mai multe dintre regulile de acordare a burselor în anul școlar 2026-2027.

Bursele sociale ale elevilor vor fi tăiate de Ministerul Educației pe perioada vacanțelor școlare, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern. Se modifică și documentele și criteriile pentru bursele sociale: părinții ar urma să declare veniturile nete cumulate obținute atât în România, cât și în străinătate în ultimele 12 luni.

Ulterior, Mihai Dimian a anunțat că nu va propune Guvernului reducerea sprijinului anual acordat elevilor prin bursele sociale și că acestea ar urma să fie acordate în continuare și în perioadele de vacanță.

Elevii de clasa a IX-a încep școala fără noile manuale tipărite

Pentru elevii care intră în clasa a IX-a, anul școlar 2026-2027 marchează începutul unei reforme curriculare majore. Este prima generație care va învăța după noile planuri-cadru și noile programe școlare de liceu. Dacă procedurile se desfășoară fără contestații, manualele tipărite ar putea ajunge în octombrie. Dacă apar contestații, procedura ar putea dura până în ianuarie 2027. Până atunci, elevii vor lucra cu materialele puse la dispoziție de profesori.

Standardele naționale de evaluare devin obligatorii

O altă schimbare majoră intră în vigoare pentru profesorii și elevii din clasele I-VIII.

Standardele naționale de evaluare au fost publicate în Monitorul Oficial pe 14 august și se aplică începând cu anul școlar 2026-2027. Ele devin reper obligatoriu pentru evaluarea curentă la clasă, iar Legea învățământului preuniversitar prevede că toate evaluările se realizează pe baza standardelor naționale de evaluare.

Ministerul Educației a transmis edupedu.ro că profesorii vor primi exemple de itemi și probe de evaluare, însă nu a precizat când vor fi publicate și nici dacă vor exista ghiduri metodologice, bareme sau exemple concrete privind transformarea descriptorilor de performanță în note și calificative.

Soarta dublei admiteri la liceu, decisă astăzi

Membrii Comisiei pentru Învățământ din Senat vor vota miercuri, 2 septembrie, păstrarea, eliminarea sau amânarea dublei admiteri la liceu. Proiectul de lege va fi suspus în aceeași zi votului final în Plen. Termenul de aplicare a proiectului care introduce examenul suplimentar a fost marți, 1 septembrie, cu o zi înaintea ședinței Comisiei, iar până la modificarea legii, Ministerul educației este obligat să aplice legea în vigoare. Asta înseamnă ca Mihai Dimian trebuie să aprobe, prin ordin de ministru, introducerea examenului începând cu anul 2027.

Dacă Parlamentul dorește ca abrogarea sau prorogarea să producă efecte încă din anul școlar 2026–2027, propunerea legislativă trebuie să conțină și o derogare explicită de la art. 10 alin. (2) din Legea învățământului preuniversitar.

În lipsa unei asemenea derogări, modificările aduse Legii învățământului preuniversitar intră în vigoare, potrivit acestui articol, începând cu prima zi a anului școlar următor celui în care sunt adoptate, ceea ce ar însemna anul școlar 2027–2028.

CITEȘTE ȘI:
Bacalaureat 2027: Când vor avea loc probele de competențe și examenele scrise

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.