Alba Iulia găzduiește astăzi, de la ora 18, vernisajul unei expoziții care îi aduce împreună pe frații Horea și Ovidiu Mircea Paștina, într-un dialog artistic construit din două priviri și două sensibilități asupra lumii. Evenimentul are loc la Palatul Principilor Transilvaniei, în Sala Transilvania.

Expoziția propune publicului o întâlnire cu universul artistic creat de cei doi frați, oferind prilejul unei incursiuni în stilurile, viziunile și sensibilitățile lor.
Un moment special al serii îl va avea în prim-plan pe pictorul Horea Paștina, căruia îi va fi conferit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Alba Iulia.
Distincția reprezintă un semn de prețuire pentru opera artistului, pentru contribuția sa la cultura română, dar și pentru legătura pe care acesta o păstrează cu orașul său natal.
Vernisajul se desfășoară la Palatul Principilor Transilvaniei – Sala Transilvania, începând cu ora 18:00.
Publicul este invitat să descopere două universuri artistice diferite, reunite sub același nume: Paștina – două priviri, două sensibilități și două moduri de a transforma lumea în artă.



