Politică

Grindeanu susține că PSD e pregătit de anticipate: „Fiecare partid trebuie să fie responsabil. Nu există alte variante democratice în acest moment”

Liderul PSD a făcut un nou apel către partide pentru susținerea viitorului guvern în cadrul unei coaliții alături de PNL și UDMR, pentru a se evita scenariul alegerilor anticipate: „Dacă nu vom putea avea un guvern, ne vom întoarce la urne, pentru ca românii să decidă”, spune Sorin Grindeanu.

Foto: : Facebook Sorin Grindeanu

Deși opțiunea anticipatelor nu este de dorit, liderul social-democrat Sorin Grindeanu susține că PSD este pregătit pentru un asemenea scenariu. 

Conducerea PSD s-a reunit luni dimineață și i-a acordat lui Sorin Grindeanu „un mandat larg” de negociere cu premierul desemnat Luca Niculescu. 

La finalul ședinței, Sorin Grindeanu a lansat un nou apel către PNL și UDMR pentru susținerea viitorului guvern.

Grindeanu susține că PSD e pregătit de anticipate: „Fiecare partid trebuie să fie responsabil. Nu există alte variante democratice în acest moment”

„PSD este pregătit de alegeri anticipate şi vom fi foarte bine pregătiţi dacă se va intra pe acest scenariu. Nu e un scenariu pe care să ni-l dorim. Am mai spus această chestiune şi nu din calcule electorale. Cine îşi doreşte alegeri anticipate pur electoral şi pur pentru interesul propriu de partid în acest moment cred că e AUR. Nu-i interesează binele României, îi interesează să-şi valorifice procentele pe care le au în sondaje. Dar nu fugim de un asemenea scenariu noi, de la PSD, şi vom fi pregătiţi.

Vom porni, în schimb, dacă se dă drumul la acest scenariu – pe care nu-l văd a fi unul bun pentru România, dar poate să fie de neevitat, vreau să fiu cât se poate de clar, şi atunci, de aceea facem aceste pregătiri – vom porni un joc de domino, care la un moment dat nu va putea fi oprit. Nu doar relansarea economică ar fi amânată, ci întreaga economie, din evaluările noastre, ar risca să devină o ruină după trei-patru luni de bătălii politice până în alegerile anticipate”, a spus Grindeanu la sediul central al PSD.

El a adăugat că este posibil „să devenim martorii unui faliment naţional”, pentru că şi investitorii şi pieţele financiare vor reacţiona instant la o asemenea decizie politică şi, până la urmă, îşi vor retrage banii din România.

„De aceea pot să vă spun că eu cred că nu e un scenariu de dorit, dar e un scenariu care e posibil să fie de neevitat în săptămânile viitoare. Aş face un apel încă o dată la raţiune şi la responsabilitate şi mai spun încă o dată: acest apel nu e pentru PSD sau în favoarea PSD, ci este pentru România şi pentru România trebuie să avem un guvern rapid.

Însă, dacă nu se va putea să avem un guvern, ne vom întoarce la urne, pentru ca românii să decidă. Nu există alte variante democratice în acest moment, conform Constituţiei în România. Aşa că fiecare partid trebuie să fie responsabil şi să ştie că urmare a propriilor decizii putem intra pe o direcţie sau pe alta. E decizia tuturor”, a afirmat Grindeanu.

Comisie de analiză în PSD pentru alegerile anticipate

Sorin Grindeanu a adăugat că în ședința BPN s-a discutat „foarte serios” despre varianta alegerilor anticipate: 

„Acest scenariu pare a fi unul tot mai real, având în vedere neînțelegerile politice. În acest sens, BPN a votat înființarea unei comisii de analiză a legislației electorale, comisie formată din Marian Neacșu, Ovidiu Popa și Daniel Zamfir.

Ei trebuie să analizeze cadrul legislativ în acest moment legat de posibilul scenariu al alegerilor anticipate parlamentare și ce eventuale modificări sunt necesare, astfel încât să putem să avem și un cadru legal cât mai repede”.

Grindeanu a precizat că în ședința de luni s-a decis trimiterea în teritoriu o unor adrese, către organizațiile județene și locale, pentru a inventaria toate problemele urgente ale administrațiilor locale în prag de iarnă, ‘astfel încât să avem o imagine completă și la zi a acestor chestiuni”.

PNL și-a exprimat în repetate rânduri poziția de a nu intra într-o formulă de guvernare alături de PSD și de a lua în calcul un vot de învestire pentru Cabinetul Luca Niculescu.


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.