O nuntă sabotată, o fugă în noapte și o odisee spre libertate. Filmul „3 Zile în septembrie”, regizat de Tudor Giurgiu, ajunge la Sebeș, într-o proiecție specială, în prezența echipei.

Cinematografia românească aduce o nouă poveste pe marele ecran la Sebeș. Miercuri, 29 octombrie, de la ora 18:30, publicul este invitat la Centrul Cultural „Lucian Blaga” pentru a urmări „3 Zile în septembrie”, unul dintre titlurile așteptate ale toamnei, într-o întâlnire care le va oferi spectatorilor ocazia de a-i cunoaște pe membrii echipei filmului.
O noapte în care totul se schimbă
Regizat de Tudor Giurgiu, filmul urmărește povestea Biancăi, a cărei petrecere de nuntă este dată peste cap de apariția neașteptată a amantei logodnicului. În fața unei revelații care îi spulberă planurile, mireasa fuge cu primul titicar și pornește într-o aventură imprevizibilă, desfășurată în timp real.
Pe fundalul melancolic al unui litoral pustiu, drumul său devine o succesiune de întâlniri suprarealiste și momente neașteptate. Dincolo de șocul trădării și de umilința unei seri care ar fi trebuit să fie cea mai fericită din viața ei, Bianca își transformă fuga într-un act de rebeliune și de regăsire a propriei libertăți.
Noaptea devine astfel un spațiu al desprinderii de trecut, iar răsăritul promite posibilitatea unui nou început.
O distribuție remarcabilă
Povestea prinde viață printr-o distribuție din care fac parte Andreea Vasile, Emilian Oprea, Emilia Popescu, Conrad Mericoffer, Mirela Zeța, Adela Popescu și Maria Junghietu.
Proiecția de la Sebeș va avea loc în prezența echipei filmului, oferind publicului ocazia unei întâlniri directe cu cei implicați în realizarea producției și cu universul cinematografic construit în jurul acestei povești despre deziluzie, curaj și eliberare.
„Nadia”, în avanpremieră
Seara va aduce și o surpriză pentru cinefili. Înaintea proiecției lungmetrajului „3 Zile în septembrie”, spectatorii vor putea urmări, în avanpremieră, un fragment de 20 de minute, în stadiul de lucru (work in progress), din documentarul „Nadia”.
Evenimentul propune, astfel, o întâlnire cu două direcții ale cinematografiei, într-un program care aduce în prim-plan atât ficțiunea, cât și documentarul.
Întâlnirea cu filmul românesc are loc pe 29 octombrie, de la ora 18:30, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în prezența echipei producției „3 Zile în septembrie”. O seară în care cinemaul invită publicul să descopere povești despre fragilitate, transformare și curajul de a o lua de la capăt.



