Consiliul Județean Alba anunță că în județ funcționează, în prezent, 40 de structuri consultative comunitare, dezvoltate în cadrul Strategiei în domeniul asistenței sociale 2022–2027.

Aceste structuri reunesc reprezentanți ai administrației locale, educației, sănătății, bisericii, poliției și societății civile, având rolul de a identifica rapid problemele comunităților și de a sprijini persoanele vulnerabile.
Potrivit reprezentanților administrației județene, activitatea structurilor consultative a devenit un model de bună practică la nivel local, contribuind la dezvoltarea unor măsuri adaptate pentru copii, persoane cu dizabilități și vârstnici.
În lunile aprilie și mai au avut loc întâlniri ale comitetelor comunitare consultative în comunele Șpring, Rimetea și Albac, dar și în orașul Baia de Arieș. Discuțiile au vizat consolidarea colaborării locale și identificarea unor soluții adaptate nevoilor din fiecare comunitate.
Reprezentanții Consiliul Județean Alba spun că își propun să promoveze exemplele de succes și să transforme inițiativele locale în modele de inspirație pentru alte comunități din județ.








