Ascuns într-un colț liniștit al Apusenilor, Simuleștiul este unul dintre acele sate în care timpul pare să fi încetinit. Casele tradiționale, locurile cu nume aparte și poveștile transmise din generație în generație alcătuiesc identitatea unui cătun care, deși a rămas cu puțini locuitori, continuă să trăiască prin oamenii care se întorc acasă și prin amintirile celor plecați.
A fost o vreme când Simuleștiul avea peste 150 de locuitori. Satul era mult mai animat, iar în centrul său funcționa și o școală. Copiii mergeau la cursuri, oamenii se întâlneau, iar viața comunității se desfășura după ritmul firesc al satului de munte.
Astăzi, realitatea este cu totul alta. În Simulești au mai rămas doar câțiva locuitori. Depopularea care a schimbat în ultimele decenii multe dintre satele de munte și-a lăsat amprenta și aici. Cu toate acestea, satul nu este complet pustiu.
Cei plecați revin din când în când acasă. Se întorc la casele părinților și ale bunicilor, la locurile copilăriei și la drumurile pe care le cunosc din alte vremuri. Pentru câteva zile, liniștea este întreruptă de glasuri, de întâlniri și de amintiri, iar Simuleștiul pare să-și recapete viața de odinioară.
Locuri care păstrează povești
Dincolo de case și de peisaj, farmecul Simuleștiului este legat și de locurile din împrejurimi, fiecare cu propriul nume și propria poveste.
Colțul lui Lazăr este unul dintre aceste locuri care fac parte din memoria comunității. La fel de interesant este Tăul Mluha, un loc învăluit în legende și povești despre șolomonari și balauri. Sunt istorii care au circulat de-a lungul timpului printre localnici și care dau zonei un aer misterios, transformând peisajul într-un spațiu în care realitatea și imaginarul se întâlnesc.
Un alt punct de interes este Piatra Crâsnicului – Colțul lui „Tiutiuc”, de unde priveliștile spre culmile Trascăului sunt impresionante. De aici, peisajul Apusenilor se deschide în toată amploarea sa, iar liniștea locului oferă o imagine greu de uitat.
Un sat mic, o memorie mare
Simuleștiul nu impresionează prin dimensiune sau prin agitație. Dimpotrivă. Farmecul său stă tocmai în liniștea care îl înconjoară, în casele care păstrează urmele altor generații și în poveștile care încă mai sunt spuse.
Pentru cei care s-au născut aici, fiecare loc are o însemnătate. Un drum poate însemna copilăria, o casă poate păstra amintirea unei familii, iar un vârf de munte poate deveni reperul unei întregi vieți.
Poate că tocmai aceasta este adevărata valoare a unui sat precum Simulești: frumusețea nu se află doar în ceea ce poate fi văzut, ci și în ceea ce poate fi povestit.
Într-o perioadă în care multe sate de munte își pierd treptat locuitorii, păstrarea acestor povești devine la fel de importantă ca păstrarea caselor, a drumurilor și a locurilor care le-au dat oamenilor sentimentul de „acasă”.
Simulești este un sat mic, într-un peisaj mare. Un loc în care au rămas puțini oameni, dar multe povești. Iar cât timp cineva se întoarce aici, cât timp cineva își amintește și cât timp poveștile sunt transmise mai departe, satul continuă să existe.
Să nu ne uităm locurile natale, oriunde s-ar afla acestea. Pentru că, uneori, cele mai importante locuri din lume sunt cele în care am învățat prima dată ce înseamnă „acasă”.
