Sub apele iazului de decantare de la Geamăna se află povestea unor sate, a unor familii și a unor vieți care au dispărut odată cu extinderea exploatării miniere de la Roșia Poieni. Pentru cei care și-au avut aici casa, locul nu a fost niciodată doar un punct pe hartă, ci „acasă”.
Povestea satelor Geamăna și Vința este păstrată și astăzi în amintirile celor care își trag rădăcinile din aceste locuri. Casele părintești, livezile, ulițele copilăriei și mormintele părinților și bunicilor au fost acoperite, treptat, de apele și sterilul provenit din activitatea minieră.
Totul a început odată cu extinderea exploatării de la Roșia Poieni și dezvoltarea lacului de decantare Valea Știubeiului, cunoscut drept iazul de la Geamăna. În timp, sterilul a înaintat peste gospodării, terenuri agricole, livezi, biserică și cimitir, schimbând pentru totdeauna imaginea satului.
Pentru localnici, momentul a însemnat o ruptură dureroasă. Mulți și-au părăsit gospodăriile și au plecat în alte locuri, luând cu ei puține lucruri, dar păstrând în suflet amintirea locurilor în care s-au născut și au crescut.
Alții au rămas, încercând să-și continue viața în apropierea iazului, într-un peisaj în care natura și activitatea industrială au ajuns să se confrunte într-un mod dramatic.
Turla bisericii, simbolul unui sat dispărut
Imaginea turlei bisericii din Geamăna, care încă se mai ridică deasupra suprafeței iazului, a devenit unul dintre cele mai puternice simboluri ale transformării zonei.
Biserica și cimitirul satului au fost acoperite treptat de steril, iar ceea ce a rămas vizibil amintește de existența unei comunități care, cândva, avea aici case, gospodării și o viață proprie.
Turla și crucea care se mai văd astăzi deasupra apei reprezintă, pentru mulți dintre cei care cunosc povestea locului, o legătură între trecut și prezent.
Prețul progresului
Povestea Geamănei ridică inevitabil întrebări despre prețul progresului industrial și despre sacrificiile făcute în numele dezvoltării economice.
Pe de o parte se află activitatea minieră, locurile de muncă și importanța economică a exploatării. De cealaltă parte se află distrugerea unui spațiu locuit și pierderea unor comunități care au fost nevoite să-și lase în urmă casele și pământurile.
Este o temă complexă, în care cifrele, redevențele și beneficiile economice se întâlnesc cu poveștile oamenilor care au pierdut ceea ce nu poate fi recuperat: locul pe care l-au numit acasă.
Sub apele iazului nu se află doar steril. Se află urmele unor gospodării, ale unor familii și ale unei lumi care a existat cândva.
O amintire care nu poate fi acoperită de ape
Pentru cei care provin din Geamăna și Vința, memoria acestor sate nu poate fi înghițită de ape. Amintirile copilăriei, oamenii, casele și locurile dragi continuă să existe în poveștile transmise din generație în generație.
În 2018, Ziarul Unirea a realizat un film în zona iazului de decantare de la Geamăna, surprinzând imaginea locului și mărturiile legate de comunitatea dispărută.
De atunci, suprafața iazului de decantare s-a extins, iar vechea biserică a satului Geamăna a fost acoperită și mai mult. Astăzi, din lăcașul care odinioară reprezenta un punct central al comunității se mai poate observa doar o mică parte din turlă și crucea.
Povestea Geamănei și a Vinței rămâne, astfel, una despre memorie, pierdere și prețul plătit pentru dezvoltarea industrială.
Iar dincolo de ape și steril, rămâne amintirea unor oameni pentru care aceste locuri au însemnat familie, copilărie, rădăcini și, mai presus de toate, ACASĂ.
