Sub apele iazului de decantare de la Geamăna se află povestea unor sate, a unor familii și a unor vieți care au dispărut odată cu extinderea exploatării miniere de la Roșia Poieni. Pentru cei care și-au avut aici casa, locul nu a fost niciodată doar un punct pe hartă, ci […]
Etichetă: poluare
Drona Poliției Locale Aiud, folosită pentru depistarea celor care aruncă ilegal deșeuri sau construiesc fără autorizație
Poliția Locală Aiud intensifică verificările în oraș cu ajutorul unei drone, folosită pentru depistarea unor fapte care sunt mai greu de observat de la sol. Printre acestea se numără abandonarea ilegală a deșeurilor, arderea resturilor vegetale sau a altor deșeuri, precum și executarea unor lucrări de construcții fără autorizație. Primăria […]
Toleranță zero față de abandonarea deșeurilor la Aiud. Două persoane, amendate după ce au fost prinse aruncând gunoaie pe malul apei
Două persoane au fost sancționate de Poliția Locală Aiud după ce au fost surprinse în timp ce depozitau ilegal deșeuri pe malul apei, pe strada Abrudului. Reprezentanții administrației locale transmit că astfel de fapte nu vor fi tolerate și anunță controale în continuare pentru depistarea celor care abandonează deșeuri pe […]
Acțiune amplă de igienizare în Câmpeni. Saltele, haine și PET-uri, găsite în Valea Caselor
Primăria orașului Câmpeni a organizat o amplă acțiune de decolmatare și igienizare a Văii Caselor, unde au fost descoperite cantități importante de deșeuri abandonate. Autoritățile avertizează că zona este monitorizată, iar persoanele care aruncă gunoaie riscă amenzi. Acțiunea a fost desfășurată prin Serviciul de Administrare a Domeniului Public și Privat […]
Doar jumătate din satele din Alba sunt racordate la canalizare
Gradul de racordare la sistemul public de canalizare rămâne redus în județul Alba, în special în mediul rural, unde doar 51,37% dintre utilizatorii din localitățile cu rețea existentă sunt conectați. În acest context, Apa CTTA și Garda de Mediu au lansat o campanie comună de informare și verificare. Doar puțin […]
Amenzi de 1.500 de lei pentru deversarea ilegală a deșeurilor lichide
Primăria Municipiului Aiud a anunțat identificarea și sancționarea a două persoane care au încălcat normele de conviețuire socială și protecție a mediului. Incidentul, surprins de sistemul de supraveghere al orașului, scoate în evidență importanța monitorizării zonelor de colectare a deșeurilor. Incident pe strada Stadionului: carosabil murdărit și intervenția Poliției Locale […]
UBB: ecosistemele din Carpați, în transformare accelerată
Ecosistemele din Europa reacționează deja la încălzirea globală, cele mai rapide transformări fiind înregistrate în zonele alpine, inclusiv în Carpați, arată un studiu publicat în revista Nature, realizat cu participarea cercetătorilor de la Universitatea Babeș-Bolyai, potrivit Agerpres. Analiză pe termen lung în marile lanțuri montane Cercetarea se bazează pe analiza […]
21 martie – Ziua Internațională a Pădurii. De ce sunt pădurile mai importante decât credem
În fiecare an, la 21 martie, este marcată „Ziua Internațională a Pădurii”, un prilej de a sublinia rolul esențial pe care pădurile îl au pentru echilibrul mediului și pentru calitatea vieții. Garda Forestieră Națională menționează că pădurile contribuie la producerea oxigenului, la reglarea climei și la protejarea biodiversității, fiind totodată […]
Sebeș. Societate specializată în dezmembrarea autovehiculelor, amendată pentru nereguli legate de gestionarea deșeurilor
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au efectuat un control la o societate comercială din municipiul Sebeș, specializată în dezmembrarea autovehiculelor. În urma verificărilor realizate luni, 17 iunie, au fost identificate multiple nereguli grave legate de depozitarea și gestionarea deșeurilor periculoase și nepericuloase.
Dosar negociat la Bruxelles de un român: Despăgubiri dacă te îmbolnăvești de cancer din cauza poluării
Europarlamentarul român Nicu Ștefănuță negociator pe dosarul directivei privind calitatea aerului din partea grupului Verzilor anunță că negocierile dintre Parlament și Consiliu s-au încheiat cu un acord care aduce mai multe îmbunătățiri și drepturi pentru cetățeni, asigurând cetățenilor un aer mai curat și prevenție împotriva bolilor pulmonare foarte grave cauzate de poluarea aerului.











