Autor: Mesagerul de Alba

Politică

Numărul deceselor din Israel cauzate de atacurile Hamas a depășit 1.200, potrivit armatei israeliene

Numărul persoanelor decedate în Israel din cauza atacului lansat sâmbătă de mișcarea palestiniană Hamas a urcat la cel puţin 1.200, a anunţat miercuri dimineaţă purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF), Jonathan Conricus, care a caracterizat acest bilanţ drept „uluitor și de neimaginat”, relatează DPA.

Sănătate

Ministerul Sănătății intenționează să extindă rețeaua centrelor de sănătate mintală în fiecare județ

Ministerul Sănătății a anunțat, marți, că intenționează să extindă rețeaua centrelor de sănătate mintală în fiecare județ al țării, care să permită accesul la consiliere psihologică și tratament medical, fără discriminare și stigmatizare, să continue reforma legislației în vigoare, precum și dezvoltarea de noi programe de psihiatrie.

Politică

Ministrul Agriculturii promite că, până la sfârșitul lunii octombrie, Ordonanța de plafonare a adaosurilor va fi „prelungită 100%”

Decizia de a introduce și alte produse pe lista alimentelor de bază subvenționate o vom lua cu procesatorii și retailerii, iar până la finele lunii octombrie Ordonanța de plafonare a adaosurilor va fi 100% prelungită, a declarat, luni, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

Social

Aproape 80 de pelerini din Alba sunt blocați în Ierihon și Bethleem. Vor fi repatriați din Tel Aviv

Două grupuri din Alba formate din 49, respectiv 28 de persoane, aflate în pelerinaj în Israel, ar urma să plece spre țară cu avionul de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv în cursul nopții de duminică spre luni și luni, costurile legate de repatriere urmând să fie suportate de către Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.