O mie de militari, printre care și un detașament al armatei poloneze, și zeci de mijloace tehnice, inclusiv, în premieră, transportoare blindate Piranha, vor participa de 1 Decembrie la parada militară de la Alba Iulia, unde vor survola cerul și 6 MIG-uri și 9 elicoptere.
Autor: Redacția
Metoda Al Capone. Ministrul Cîțu spune că țara a fost condusă după două bugete
Economia României, în ultimii trei ani, a fost condusă după două bugete, unul prezentat în Parlament şi altul pentru finanţarea baronilor locali, exact metoda folosită de Al Capone, care avea un registru pentru Fisc şi unul pentru el, a declarat joi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.
Sebeș. Pe strada Mihai Eminescu din Petrești se montează bordurile
Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, informează că lucrările de modernizare a străzii Mihai Eminescu din Petrești, localitate componentă a municipiului, au ajuns la stadiul de montare a bordurilor.
Carte despre meniurile și ritualurile culinare din Transilvania secolelor XVI-XVII
Un volum despre un subiect inedit, rafinamentul culinar de la curtea principilor ardeleni, conținând meniuri și ritualuri gastronomice, a fost lansat, miercuri seara, la Muzeul Principia din Alba Iulia, capitala Principatului Transilvaniei între 1541 și 1699.
Blitz Television a lansat o nouă rețea Digital OOH
Blitz Television anunță lansarea unui produs nou în portofoliu, prezent în top 10 orașe din țară.
Legea privind vârsta de pensionare pentru condiţii deosebite a fost promulgată de președinte
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede reducerea vârstei standard de pensionare cu patru luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite.
Criză de muncitori în construcții. Cât e salariul și unde este cel mai mult de lucru
Peste un milion de angajați sunt necesari în construcții, turism și industria din România, iar din cauza lipsei forței de muncă, șase din zece oameni de afaceri vor să aducă personal din străinătate, relevă o serie de studii recente.
Anul acesta, „Black Friday” va însemna cumpărături de 1,2 miliarde de lei
Retailerii online din România estimează o creştere de 20% a vânzărilor în perioada reducerilor de „Black Friday”, cu un salt semnificativ al comenzilor provenite din zona rurală.
Tânăr arestat preventiv după ce a provocat un accident soldat cu decesul unui consătean
Un tânăr care, aflat la volanul unui autoturism neînmatriculat şi, de asemenea, sub influenţa băuturilor alcoolice, a accidentat luni seara un consătean care a murit la scurt timp, a fost arestat preventiv, miercuri, de către Judecătoria Blaj.
Județele Alba și Hunedoara, sub Cod galben de vânt în orele următoare
Zone din județele Alba și Hunedoara sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de vânt, emise, miercuri, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).








