Compania Top Casa, un brand orădean fanion în domeniul de amenajări interioare, lansează Sketch to Reality Awards.
Autor: Redacția
Justiție fără pardon. „Rachetistului” din Jidvei i-a fost prelungit mandatul de arestare
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au admis luni propunerea DIICOT de prelungire, cu 30 de zile, a măsurii arestului preventiv pe numele bărbatului care a sunat, în luna martie, în două locuri din Capitală şi a ameninţat că va executa un atac cu rachetă.
Doi militari români au fost răniți în Afganistan
Doi militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei”, care se află în misiune în Afganistan, au fost răniţi luni, în jurul orei 2,35, ora României, în timp ce executau o misiune de patrulare interioară în Baza Aeriană Kandahar, informează Ministerul Apărării Naţionale.
Elevii și preşcolarii încep cursurile, după vacanța de Paște
Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă se vor întoarce luni la cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Următoarea vacanţă, cea de vară, este programată în perioada 15 iunie – 15 septembrie. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal anul şcolar se încheie în data de 31 mai, […]
Episcopii greco-catolici se reunesc la Blaj pentru a discuta despre vizita Papei Francisc
Apropiata vizită în România a Papei Francisc, precum şi alte tematici de ordin pastoral şi administrativ se află pe agenda Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, ce se va reuni săptămâna viitoare la Blaj, potrivit unui comunicat dat vineri publicităţii.
Lazăr (Alde): „Să ne ferească Dumnezeu să ajungă vreodată la putere în Alba!”
Liderul Alde Alba, Ioan Lazăr, a susţinut, vineri, referindu-se la partenerii de guvernare din Alba, că „să ferească Dumnezeu” ca social-democraţii să ajungă vreodată la putere în judeţ.
USR spune că actuala putere polirică a „răstignit Justiția” în Săptămâna Patimilor
Credința este adesea folosită în discursurile politicienilor pentru a sensibiliza electoratul preponderent credincios, afirmă Uniunea Salvați România (USR), adăugând că actuala colaiție de la guvernare folosește religia pentru a „manipula electoratul conservator”.
Spectacolele de reconstituire istorică antică reîncep la Alba Iulia din 3 mai
Spectacolele de reconstituire istorică antică prezentate de câţiva ani în fiecare vineri din sezonul turistic la Alba Iulia de către Garda Apulum, atrăgând întotdeauna un număr mare de turişti, reîncep în 3 mai, pe esplanada dintre Catedrala Romano-Catolică şi Catedrala Reîntregirii.
Sistemul Ro-Alert va anunţa și fenomene meteo extreme
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat joi că prin sistemul Ro-Alert urmează să fie transmise avertizări şi pentru fenomenele meteo extreme.
Tânăr arestat pentru că şi-a ucis tatăl, după ce acesta l-a lovit în cap cu o farfurie
Un tânăr din Alba Iulia a fost arestat preventiv pentru că şi-ar fi omorât tatăl, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, potrivit unui comunicat dat joi publicităţii de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba. Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a […]



