Credincioșii din cele zece protopopiate din județele Alba și Mureș au donat până joi 200.000 de lei, fiind colectate, de asemenea, și cantități însemnate de alimente în cadrul campaniei umanitare „Din dragoste pentru ucraineni”, aflată în plină desfășurare, potrivit unui comunicat transmis Agerpres de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.
Alte știri
Centrul de Sănătate din Sebeș va fi modernizat cu aproape 3 milioane de lei
Centrul de Sănătate din Sebeș va fi modernizat printr-o investiție de aproape 3 milioane de lei, urmând ca pe perioada lucrărilor, estimate să dureze un an, medicii de familie din municipiu să își desfășoare activitatea în mai multe containere dotate cu aer condiționat și apă potabilă, puse la dispoziție de către municipalitate.
Câmpeni. Tichetele pentru parcare vor fi verificate de polițiștii locali
Începând cu data de 3 martie, Poliția Locală a orașului Câmpeni trece la verificarea mașinilor parcate în zonele cu Parcare cu Plată, rugând conducători auto să își achiziționeze tichete de parcare pentru a nu fi amendați, anunță instituția.
Căciuli „Made în Roșia Montană” pentru refugiații ucraineni
Antreprenorul Tică Darie din Roșia Montană a anunțat că pleacă spre Suceava pentru a duce refugiaților ucraineni o parte din producția sa de căciuli din lână.
Tabăra mobilă a ISU Alba a fost trimisă în Maramureș, în sprijinul refugiaților ucraineni
Tabăra mobilă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, care poate asigura condiții de cazare și hrănire pentru 201 persoane, a fost trimisă în județul Maramureș, unde va fi operaționalizată la nevoie, potrivit unui comunicat postat joi pe pagina de socializare a ISU Alba.
Pilotul și copilotul elicopterului prăbușit în județul Constanța erau absolvenți ai Colegiului Militar „Mihai Viteazul”
Pilotul și copilotul elicopterului IAR 330-Puma care s-a prăbușit miercuri seara în zona localității Gura Dobrogei, județul Constanța, erau absolvenți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, unitate în care joi a fost organizată o ceremonie militară și religioasă de comemorare pentru cei opt militari căzuți la datorie.
Zona „Frumoasa” a fost predată în administrarea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate
Administrarea ariei naturale protejate „Frumoasa”, care cuprinde peste 137.000 de hectare de pe raza a patru județe, cu numeroase rezervații naturale și monumente ale naturii cum ar fi Iezerul Șurianul, Luncile Prigoanei și Masa Jidovului, a fost predată Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate de către Consiliul Județean Alba.
Dacă e prima sâmbătă din lună, atunci e ziua de ridicare a deșeurilor electrice la Aiud
La Aiud, deșeurile electrice se colectează gratuit în prima sâmbătă a fiecărei luni, anunță Primăria municipiului Aiud.
Tineri blăjeni au furat băuturi alcoolice dintr-un magazin
Marți, 1 martie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Blaj au identificat trei tineri, unul de 14 ani și doi de 17 ani, din Blaj, ca persoane bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt.
Un șofer din Blaj a lovit o femeie în timp ce mergea cu spatele pe trotuar
Marți, 1 martie, în jurul orei 17.20, un bărbat de 37 de ani din Blaj a acroșat, în timp ce a efectuat o manevră de mers înapoi pe un trotuar de pe strada Gheorghe Barițiu din Blaj, o femeie de 82 de ani, din municipiu, care circula pe trotuar.








