Zece funcționari ai Primăriei municipiului Sebeş au fost depistați cu noul coronavirus, aceştia fiind testați după ce unul dintre ei a anunțat că un membru al familiei sale este infectat cu CoVid-19.
Etichetă: Primăria Sebeș
Administrația locală a premiat „elevii de poveste ai Sebeșului” | Galerie foto
Primarul municipiului Sebeș i-a premiat vineri, 7 august 2020, elevii care au obținut rezultate deosebite la examenele de evaluare națională și bacalaureat, șefii de promoție, precum cadrele didactice îndrumătoare.
Sebeș. Ajutoare de urgență pentru bătrâni și pentru persoanele izolate la domiciliu
Pe durata decretării stării de urgență, municipiul Sebeș va acorda începând de luni, 30 martie 2020, ajutoare de urgență din bugetul local, pentru persoane singure sau pentru familii aflate în imposibilitatea asigurării traiului zilnic, informează Primăria municipiului.
Alertă de poluare la Sebeș
Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, s-a sesizat cu privire la evenimentul observat pe platforma industrială Kronospan din Sebeș, informează Primăriei municipiului Sebeș. Potrivit acesteia, a fost solicitat sprijinul APM Alba și al Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Alba, la această oră fiind efectuate măsurători ale caracteristicilor aerului, atât prin […]
Primăria Sebeș va primi aproape un milion de euro pentru modernizarea administrației
Proiectul „Administrație modernă. Creșterea calității proceselor” a fost selectat pentru finanțare nerambursabilă europeană prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020 și are un buget eligibil de aproximativ 854.000 de euro, informează municipalitatea Sebeș.
Primăria Sebeș anunță că s-a modificat plafonul până la care se acordă ajutoarele pentru încălzirea locuinței
Direcția de Asistenta Socială a municipiului Sebeș anunță că, începând cu 1 ianuarie 2019, plafonul până la care se acordă ajutoarele pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, lemne si energie electrică a fost mărit de la 615 lei la 750 lei.









