România a înregistrat, în luna iulie, cea mai ridicată rată anuală a inflației din Uniunea Europeană, de 8,2%, deși indicatorul a scăzut semnificativ față de luna precedentă, când se situa la 9,2%, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat. La nivelul Uniunii Europene, rata anuală a inflației a crescut ușor, de […]
Etichetă: romania
Un medic rezident a murit după ce s-ar fi aruncat de la etaj
Un medic rezident în vârstă de 28 de ani a murit, miercuri, după ce s-ar fi aruncat de la un etaj superior al Spitalului Universitar de Urgență București. Reprezentanții unității medicale au confirmat decesul și au precizat că tânărul se afla în spital pentru efectuarea unui stagiu de pregătire. Spitalul […]
Trei bebeluși trebuie să ajungă la Milano pentru operații. Asociația Blondie mai are nevoie de 15.000 de euro pentru zborul medical
Asociația Blondie face un nou apel la solidaritate pentru trei bebeluși care trebuie transportați de urgență la Milano, unde îi așteaptă intervenții medicale. Zborul medical costă 30.000 de euro, iar organizația spune că îi lipsesc în acest moment aproape 15.000 de euro. Cazul este cu atât mai dureros cu cât […]
3 kilometri din Autostrada Transilvania, pregătiți pentru aterizarea avioanelor. Tronsonul A3 din Bihor are o funcție specială
O porțiune de aproximativ trei kilometri din viitoarea Autostradă Transilvania, pe tronsonul Chiribiș–Biharia din județul Bihor, este amenajată astfel încât să poată fi utilizată, în situații excepționale, pentru aterizarea unor aeronave. Segmentul este proiectat să funcționeze în mod normal ca autostradă, însă poate căpăta o funcție strategică în cazul în […]
Alba Iulia, gazda unei premiere în ciclism. Doi sportivi de la CSM Unirea, pe podium la Campionatul Balcanic de XCM
Alba Iulia a găzduit, în acest weekend, primul Campionat Balcanic de XCM organizat vreodată în România, competiție încheiată cu rezultate foarte bune pentru sportivii români. România a obținut 11 medalii – cinci de aur, trei de argint și trei de bronz –, iar printre sportivii care au urcat pe podium […]
Victor Ponta, gata să revină în funcția de premier: „Dacă îmi va propune Nicușor Dan, sigur voi spune da!”
Victor Ponta susține că este pregătit să revină la conducerea Guvernului, în cazul în care președintele Nicușor Dan îi va propune funcția de prim-ministru. Victor Ponta afirmă că ar accepta să revină în fruntea Guvernului, dacă președintele Nicușor Dan îl va desemna pentru funcția de premier. Fostul lider PSD a […]
Bolojan, despre scumpirea carburanților: „Nu avem cum să controlăm lucruri care nu pot fi controlate de noi”
Scumpirea carburanților este influențată de factori internaționali, iar statul nu poate controla evoluția prețurilor, în afară de eventuale măsuri privind acciza, a declarat luni prim-ministrul interimar Ilie Bolojan. Premierul a făcut declarațiile în timpul unei vizite la Timișoara, unde a fost întrebat despre creșterea prețurilor la benzină și motorină. Potrivit […]
Gheorghe Hagi: „Trebuie să avem o mentalitate de campioni”. Ce spune despre Andrei Rațiu, fotbalistul originar din Alba
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, spune că principalul obiectiv la prima reprezentativă este construirea unei „mentalități de campioni”. Tehnicianul a vorbit despre perioada petrecută alături de tricolori, despre jucătorii pe care îi monitorizează, dar și despre Andrei Rațiu, fotbalistul originar din județul Alba. Declarațiile au fost […]
Televiziunea, sursa de informare în care românii au cea mai mare încredere. Facebook rămâne dominant în social media
Televiziunea rămâne principala sursă de informare în care românii au încredere, inclusiv în rândul persoanelor cu studii superioare, în timp ce Facebook continuă să fie cea mai utilizată platformă de social media, potrivit unui sondaj realizat la comanda Expert Forum (EFOR) de Agenția de Rating Politic. Televiziunea, în continuare în […]
David Popovici, aur la 200 de metri liber la Europenele de la Paris. Înotătorul român reușește o performanță istorică
Înotătorul român David Popovici, campion olimpic, mondial și european, a cucerit vineri seara medalia de aur în proba de 200 de metri liber la Campionatele Europene de natație de la Paris. Sportivul român a încheiat cursa cu timpul de 1 minut, 44 de secunde și 15 sutimi. Popovici a fost […]













