Etichetă: UNESCO

Cultura

15 aprilie: lumea celebrează Ziua mondială a artei și moștenirea lui Leonardo da Vinci

În fiecare an, la 15 aprilie, este marcată Ziua mondială a artei, ca o recunoaștere a contribuției oamenilor de artă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale, confom Agerpres. Istoricul și semnificația zilei Această zi a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2012 și a fost instituită la inițiativa Asociației […]

Social

Biserica de la Câlnic va fi reabilitat cu fonduri europene nerambursabile

Biserica evanghelică din cadrul Ansamblului Cetate Câlnic, ansamblu protejat UNESCO, va fi reabilitată printr-un proiect cu fonduri europene, în valoare totală de peste 3,8 milioane de lei, implementat de către Parohia Evanghelică, potrivit unui comunicat transmis Agerpres. Prin această investiție se urmărește creșterea atractivității turistice a zonei prin dezvoltarea monumentului […]

Administrație

Cioroianu despre dosarul Roșia Montană: „Normal ar fi ca procedura să fie reluată după terminarea proceselor”

Ambasadorul României la UNESCO, Adrian Cioroianu, consideră că ar fi normal ca procedura de includere a localităţii Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, stopată în prezent la cererea Guvernului, să fie reluată după soluţionarea procesului de arbitraj cu Gabriel Resources, acţionarul majoritar Roşia Montană Gold Corporation.