Social

Starea băieţelului căzut în fântână, în martie, este bună

Starea băieţelului de 2 ani dintr-un sat de lângă Aiud care, la începutul lunii martie, a căzut într-o fântână, fiind transferat recent de la Târgu Mureş la Centrul Naţional Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie Copii Bucureşti, este bună, cu posibilităţi de recuperare.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, unitate unde copilul a fost internat mai bine de o lună, Mariana Negoiţă, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, că băieţelul a fost transferat recent, în vederea recuperării, la Bucureşti.

„Starea sa era bună, era stabil, neintubat şi nedependent de oxigen, cu posibilităţi de recuperare”, a afirmat Mariana Negoiţă.

În 5 martie, băiatul a fost internat la spitalul din Târgu Mureş la ATI copii în stare gravă, fiind sedat şi intubat. El a fost transportat la Târgu Mureş cu un elicopter SMURD, după ce a fost resuscitat de două echipaje medicale din Alba, care au reuşit să-l facă să respire singur şi să aibă activitate cardiacă, după ce intrase în stop cardiorespirator.

Potrivit prim-adjunctului şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, maior Ovidiu Costea, copilul din satul Livezile a căzut într-o fântână adâncă de 5-6 metri până la luciul apei şi încă 2-3 metri adâncime.

„După copil a coborât un localnic, care l-a menţinut deasupra nivelului apei. Pompierii l-au extras cu ajutorul dispozitivului existent, respectiv scripete, lanţ şi găleată. Echipajul de prim-ajutor SMURD Aiud a început manevrele de resuscitare şi a continuat timp de circa 30 de minute, până la sosirea echipajului SMURD Terapie Intensivă Mobilă, care a preluat copilul şi a continuat manevrele de resuscitare şi de creştere a temperaturii acestuia. În prezent, copilul este intubat, respiră singur, are activitate cardiacă şi este preluat de elicopterul SMURD Mureş, care a aterizat pe stadionul din municipiul Aiud”, a transmis, la vremea respectivă, maior Ovidiu Costea.

La extragerea din fântână, băieţelul era în stop cardiorespirator şi hipotermic. S-a apreciat că a stat aproximativ 20 de minute în fântână.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.