Economie

Ministrul Transporturilor e optimist: Autostrada Sebeș – Turda va fi gata anul acesta

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, este convins că proiectul Autostrăzii Sebeș – Turda (A10) va fi finalizat în cursul acestui an. Aflat într-o vizită pe șantierul autostrăzii, el a declarat ca este sigur că tronsonul de 29 de km dintre Alba Iulia și Aiud va fi deschis în anul 2021.

„Împreună cu Dan Barna, astăzi am fost și pe autostrada Sebeș-Turda – lotul 2, unde m-am asigurat că anul acesta, așa cum am anunțat, vom deschide tronsonul de 29 de km dintre Alba Iulia și Aiud”, a scris Cătălin Drulă pe contul său de Facebook.

El spune că a obținut „promisiunea fermă” a constructorului că în toamnă lotul va fi gata și că pe întreaga A10 se va putea circula în acest an.

„În plus, antreprenorul a finalizat soluția tehnică de remediere a alunecării de teren care a creat probleme la km 19 și s-a apucat de implementarea ei. Pe tronson se aștern zilnic circa 2.000 de tone de asfalt”, mai spune ministrul.

„Așadar, sper să încheiem odată acest proiect mult întârziat, demarat în 2014 și care ar fi trebuit să fie gata în 2016 (!) și să putem circula în sfârșit pe autostrada care face legătura între două coridoare principale, A1 Sibiu-Deva-Timișoara-Arad și A3 Mureș-Cluj-Oradea”, a mai spus Drulă.

În final, ministrul a vrut să mai facă un anunț: „nodul de la Sebeș – pe care tocmai l-am vizitat și care face legătura între A10, DN1 și A1 – va fi gata în iulie, conform promisiunii constructorului. Aici va fi o finalizare a nodului în două etape. În prima fază, pe 15 iulie, vor fi terminate bretelele dinspre Deva, iar la final de iulie cele dinspre Sibiu”.

One Comment

  1. Pingback: S-a deschis circulația pe bretelele 1 și 2 ale Nodului Rutier Sebeș – Ziarul Mesagerul de Alba

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.