Economie

S-a deschis circulația pe bretelele 1 și 2 ale Nodului Rutier Sebeș

Circulația rutieră pe bretelele 1 și 2 ale Nodului Rutier Sebeș a fost deschisă joi, iar viteza maximă legală este de 80 km/h, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Joi, 15.07.2021, s-a deschis circulația rutieră pe breteaua 1 care face legătura între autostrada A10 și autostrada A1, pe direcția Turda – Orăștie, și breteaua 2, care asigură legătura între autostrada A1 și autostrada A10, pe direcția Orăștie -Turda, aferente Nodului Rutier Sebeș. Pe cele două bretele se va circula cu viteza maximă legală de 80 km/h”, spune CNAIR, într-un comunicat.

La rândul său, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, dă asigurări că întreaga A10 Sebeș – Turda va fi dată în circulație la toamnă, odată cu finalizarea lotului 2.

„Așa cum am promis acum o lună, când am vizitat nodul de la Sebeș, dăm în circulație cele două bretele de viteză spre/dinspre Deva. Lucrările sunt pe ultima sută de metri pentru finalizarea acestui nod rutier important, care leagă două autostrăzi și un drum național – DN1. Următorul pas este deschiderea celor două bretele spre/dinspre Sibiu, programată pe 31 iulie, conform promisiunii constructorului”, a scris joi Drulă pe Facebook.

Ministrul Transporturilor e optimist: Autostrada Sebeș – Turda va fi gata anul acesta

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.