ADMINISTRAȚIE, Sport

Investiție de 300.000 € la Blaj: baza sportivă din Tiur prinde contur

Bază sportivă modernă în Tiur, lucrări în ritm accelerat. Primarul Gheorghe Valentin Rotar anunță finalizarea primei etape până la 30 august.

Foto: Gheorghe Valentin Rotar – Primar – Facebook

Lucrările la baza sportivă din Tiur avansează într-un ritm alert, obiectivul autorităților locale fiind finalizarea primei etape până la data de 30 august. Investiția, estimată la aproximativ 300.000 de euro, este prezentată ca un proiect important pentru infrastructura sportivă din zonă, a transmis primarul municipiului Gheorghe Valentin Rotar într-o postare video pe Facebook.

Potrivit acestuia, în fața bazei va fi amenajată o parcare de aproximativ 800 de metri pătrați. De asemenea, proiectul include tribune, aflate în prezent în stadiul de montare a structurii, precum și facilități interioare precum vestiare pentru jucători și arbitri și o sală de fitness.

„Avem obiectiv ca până în 30 august, la prima etapă, să finalizăm această bază. Este o bază în valoare de aproximativ 300.000 de euro”, a transmis edilul.

Baza sportivă va funcționa temporar ca infrastructură principală până la finalizarea stadionului mare din Blaj și va deservi atât activitățile sportive locale, cât și echipa de fotbal CIL Blaj, dar și alți practicanți de sport din zonă.

„Această bază va fi folosită de toți doritorii de sport și mișcare, dar în special de echipa din Tiur, echipă care anul acesta a câștigat Liga a V-a”, a mai precizat primarul.

Autoritățile locale susțin că investițiile în infrastructura sportivă vor continua și în perioada următoare.

Proiectul de la Tiur este parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a infrastructurii sportive din Blaj.

CITEȘTE ȘI:

Lucrări de reparații și asfaltare pe mai multe străzi din Blaj. Investiție de 2 milioane de lei

Progres la Varianta Ocolitoare a municipiului Blaj: Primarul anunță montarea grinzilor metalice ale viaductului

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.