Joi seara, un incendiu a izbucnit la o casă din satul Nădăstie din comuna Almașu Mare, foc izbucnit din camera tehnică a locuinței, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba.
Autor: Mesagerul de Alba
Premierul Ciucă: Fondurile alocate proiectelor din programul „Casa Verde” vor fi dublate
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că fondurile alocate pentru proiectele privind instalarea de panouri fotovoltaice se vor dubla. Numărul beneficiarilor poate ajunge la 80.000 de gospodării.
Legile Educației intră în avizare ministerială. În 23 martie ar trebui să intre în discuția guvernului
Cele două proiecte de legi ale educației, legea învățământului preuniversitar și legea învățământului superior, ar trebui aprobate în Guvern până la data de 23 martie, a anunțat Premierul Nicolae Ciucă.
Directorul Aeroportului Cluj a participat la cea de-a 67-a ședință de Board ACI World
David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, a luat parte la cea de-a 67-a ședință de Board a ACI World.
Ananasul a fost cultivat acum mai bine de 200 de ani de Brukenthal în Transilvania
Baronul Samuel von Brukenthal a cultivat ananasul în urmă cu peste 200 de ani, în oranjeria sa din orașul Avrig, unde avea un palat de vară, pe lângă cel din centrul municipiului Sibiu, care găzduiește azi Muzeul Național Brukenthal, informează un comunicat de presă remis Agerpres.
Bărbat din Sebeș, acuzat că a furat un nebulizator dintr-o unitate medicală
Un bărbat din Sebeș este cercetat pentru furt, fiind acuzat că ar fi sustras un nebulizator din secția de primiri urgențe a unei unități medicale, informează IPJ Alba.
Bărbat din Blaj imobilizat la pat, ucis de un incendiu care i-a cuprins locuința
Un bărbat de 69 de ani, imobilizat la pat, a fost găsit decedat joi dimineață, într-o casă cuprinsă de flăcări din municipiul Blaj.
Nicu Ștefănuță devine primul europarlamentar român afiliat Grupului Verzilor/Alianței Libere Europene din Parlamentul European
Nicu Ștefănuță devine miercuri, 8 martie, primul europarlamentar român afiliat Grupului Verzilor/Alianței Libere Europene din Parlamentul European.
Noi tarife RCA. Șoferii vor plăti mai mult pentru polițele de asigurare auto
Toate tarifele de referință RCA 2023 au fost majorate, iar șoferii vor plăti mai mult pentru polițele de asigurare auto obligatorie. Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat în acest an și tarifele pentru mașini electrice.
Plimbare cu ghinion. Un mopedist s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis
Marți seara, 7 martie, în jurul orei 18,00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au depistat un tânăr de 20 de ani, din comuna Cetatea de Baltă, în timp ce conducea un moped prin Tătârlaua, fără să posede permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și fără ca mopedul să fie înmatriculat.



