Cei circa 29 de kilometri de autostradă de pe Loturile 3 și 4 a autostrăzii A10 Sebeș – Turda ar putea fi deschiși circulației rutiere luni seara. Compania de Drumuri a început luni dimineață inspecția lucrărilor în vederea recepției.
Administrație
Scepticism în privința deschiderii loturilor 3 și 4 din Autostrada Sebeș-Turda: Se pot inventa motive pentru a nu se da drumul la trafic
Asociația Pro Infrastructură (API) susține că luni seara ar urma să se deschidă circulația pe Autostrada A10 între Aiud și Turda.
Ministrul Sănătății a promis managerilor de spitale din județ finanţare „doar” pentru aparatură medicală
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei întâlniri avute, la Alba Iulia, cu managerii spitalelor din Alba, că ministerul le va asigura finanţare, însă numai pentru achiziţia de aparatură medicală.
Tabere pentru sinistrați, achiziționate cu fonduri europene
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că primele tabere pentru sinistraţi din cele câteva zeci pe care România le va achiziţiona cu fonduri europene au ajuns în ţară.
SMURD, în pericol de desființare. Arafat propune preluarea serviciului de către IGSU
Preluarea personalului SMURD plătit până în prezent de autorităţile locale de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă reprezintă „soluţia optimă” şi „urgentă” pentru ca cele 30 de echipaje existente în această situaţie la nivel naţional să nu fie în risc de a fi desfiinţate.
Raed Arafat promite „câteva sute de noi ambulanțe”, până în decembrie
Câteva sute de noi ambulanţe vor intra în dotarea serviciului de specialitate şi a SMURD până în decembrie, urmând ca până la finele lui 2019 totalul vehiculelor de acest tip luate pe fonduri europene să atingă 1.250, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed […]
Peste 113 mil. lei alocați pentru refacerea unor lucrări hidrotehnice afectate de inundații
Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a vizitat vineri după-amiaza localităţi din Alba afectate de inundaţiile din această vară, prilej cu care a susţinut că vor fi efectuate în respectivele comunităţi o serie de lucrări finanţate cu aproape 30 de milioane de lei din fondul de intervenţie la dispoziţia guvernului.
Spitalul din Blaja făcut investiții de peste 1,7 mil. lei din veniturile proprii
Spitalul Municipal Blaj a realizat în acest an, din venituri proprii, investiţii în aparatură în valoare de peste 1,7 milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis presei vineri.
După 38 de ani. Barajul Mihoeşti a fost inaugurat oficial
Barajul Mihoeşti, din apropierea oraşului Cîmpeni, a fost inaugurat oficial vineri, în prezenţa ministrului Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, la 38 de ani de la debutul lucrărilor şi la 22 de ani de la începutul transformării sale din acumulare nepermanentă în acumulare permanentă.
Ministrul Deneș promite că toate autovehiculele încărcate cu lemne vor urmărite prin GPS
Toate autovehiculele încărcate cu lemne vor fi urmărite prin GPS din a doua jumătate a anului viitor, prin dezvoltarea programului SUMAL, în colaborare cu STS, a declarat, vineri, la Cîmpeni, ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş.



