Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Municipiului Sebeş informează cetăţenii cu privire la importanţa respectării măsurilor de siguranţă de către proprietarii fântânilor sau puţurilor individuale de apă, în vederea prevenirii oricăror evenimente nedorite. În ultima perioadă, la nivel naţional, s-au înregistrat numeroase cazuri în care au fost […]
Administrație
Guvernul desființează, de facto, din 1 august, 370.000 de contracte cu timp de lucru parțial
În cursul ședinței de guvern de joi, Executivul a desființat, de facto, contractele de lucru cu timp parțial de lucru. Este vorba despre nu mai puțin de 370.000 de contracte, practic desființate prin voința Guvernului, întrucât modifică unilateral condițiile financiare în baza cărora acestea au fost negociate și încheiate.
Primarul comunei Ciugud acuză aberațiile legislative privitoare la realizarea investițiilor publice
Vineri, la Prefectura Alba a avut loc o întâlnire cu beneficiarii PNDR 2014-2020, cu scopul „eficientizării gradului de absorbție a fondurilor europene în domeniul dezvoltării rurale”, informează un comunicat al Instituției Prefectului.
O nouă minivacanță: 14 august va fi zi liberă pentru salariaţii din sectorul public
Primarul Mircea Hava anunță că Alba Iulia a primit 32 milioane de lei prin PNDL 2
Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, a anunțat pe contul său de Facebook că municipiul pe care îl conduce a primit aproximativ 32 de milioane de lei prin Programul Național de Dezvoltare Locală etapa a doua (2).
Ministrul Sănătăţii trimite primarii să identifice copiii nevaccinaţi
Primarii vor trebui să depisteze care sunt copiii nevaccinaţi din comunităţi şi să urmărească dacă aceştia sunt imunizaţi, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, informează Monitorul de Cluj. El a anunţat că luni va avea o videoconferinţă cu prefecţii, conducerile Direcţiilor de Sănătate Publică şi reprezentanţi ai medicilor de familie […]
Comandă unică la Centenar
Miniștrii Transporturilor au promis 10.000 km de autostrăzi. Acum, avem mai puțin de 750 km
Concluzie finanțistă după o discuţie „la o masă” cu Patriarhul: „Biserica trebuie să înţeleagă şi să aleagă”
Noua lege RCA a intrat azi în vigoare. Cu aberaţii cu tot
Noua lege RCA a intrat de astăzi în vigoare. Aduce modificări importante, cum ar fi acel tarif de referinţă sau obligaţia de a rezolva dosarele de daună în cel mult 30 de zile, faţă de 90 de zile acum, scrie Monitorul de Cluj. Apar şi prevederi discutabile. De pildă, o […]



