O familie din Cehia, părinţii şi patru copii, a rămas blocată cu maşina, marţi, din cauza terenului accidentat, într-o zonă din Munții Apuseni, aproape de limita dintre judeţele Alba şi Bihor, după ce au urmat indicaţiile unui dispozitiv GPS.
Social
În căutarea rămășițelor unui partizan ucis de Securitate
O campanie de investigaţii arheologice derulată recent într-un sat din Apuseni pentru identificarea locului în care a fost îngropat capul unui partizan ucis de Securitate în vara lui 1952 şi găsirea rămăşiţelor acestuia s-a încheiat fără un rezultat pozitiv.
O turistă din Ungaria, epuizată fizic, a fost recuperată la Rimetea
O turistă din Ungaria aflată în zona Rimetea a solicitat, luni seara, ajutor, fiind epuizată fizic, motiv pentru care în sprijinul acesteia a pornit un echipaj al Salvamont.
Vreme caniculară și ploi slabe, în următoarele două săptămâni
Vremea va fi, în general, caniculară la nivelul întregii ţări, iar precipitaţiile în general reduse cantitativ, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată luni şi valabilă pentru perioada 19 august – 1 septembrie.
Cel mai cunoscut dealer de etnobotanice din Alba a fost trimis la pușcărie
Un traficant de droguri din Alba Iulia a primit recent o a doua condamnare la închisoare cu executare într-un interval de un an şi jumătate, scrie adevarul.ro.
Minivacanța de Sfântă Maria a trecut fără evenimente dramatice în Alba
În minivacanța de Sfânta Maria nu au fost înregistrate incidente grave, informează Inspectoratul de Poliție al Județului Alba.
Un vârstnic din Apuseni a fost ucis de un berbec
Un bărbat dintr-un sat din Apuseni a murit, duminică seara, după ce fost atacat de un berbec, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.
O persoană rănită a fost evacuată de pe Piatra Secuiului, la Rimetea
O persoană aflată duminică pe un traseu de pe Masivul Piatra Secuiului, pe raza comunei Rimetea, a suferit o entorsă, în ajutorul acesteia intervenind un echipaj SMURD şi salvamontişti.
Un parapantist a căzut în Râpa Roșie. A fost găsit conștient
Un parapantist a căzut sâmbătă într-o zonă greu accesibilă de la Râpa Roşie, o rezervaţie geologică situată lângă Sebeş, la o adâncime de 10 metri, după ce a alunecat, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.
Un pensionar a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru că a spart un dozator de lapte
Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din orașul Ocna Mureș, județul Alba, a fost condamnat de Judecătoria Aiud la doi ani de închisoare cu executare, după ce a spart de două ori un dozator de lapte, din care a luat bani.








