Edilul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, candidat independent pentru un nou mandat de primar, a anunțat vineri că Zona de Dezvoltare Economică Ciugud – Drâmbar a fost extinsă cu încă 12 hectare, lansând o invitație investitorilor să se alăture celor peste 30 de companii care derulează deja afaceri aici.
Etichetă: Ciugud
Primarul din Ciugud vrea să construiască o nouă școală
Edilul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, candidat independent pentru un nou mandat de primar, a anunțat, marți, că în următorii ani vrea să construiască o nouă școală, mai mare, după ce prima unitate de învățământ smart din mediul rural din România ar fi prea mică pentru numărul elevilor care se reîntorc, din Alba Iulia, să învețe în satul natal.
Marcel Boloș crede că ideea de „smart village” ar putea fi implementată la nivel național
Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, prezent, miercuri, în Ciugud, unde au fost implementate, în premieră pentru mediul rural, o serie de soluții inteligente, a anunțat că va propune ca conceptul de „smart village” să fie program național adresat tuturor celor care vor să urmeze exemplul comunei din Alba.
Pacienții cu tratament oncologic, testați la SJU Alba Iulia
Pacienții din oraşele Alba Iulia şi Teiuş şi opt comune învecinate care necesită tratament oncologic de specialitate sau intervenții chirurgicale care trebuie realizate în alte județe pot fi testați pentru CoVid-19 la spitalul din Alba Iulia, pe baza biletului de trimitere sau a scrisorii medicale.
Ciugudul nu se dezminte. A lansat o nouă aplicație smart, prin care pot fi transmise rapid sesizări
Sătenii din Ciugud pot sesiza Primăria, în câteva secunde direct de pe telefonul mobil, printr-o aplicație prin care pot transmite orice problemă care ar putea apărea după relaxarea măsurilor anti-CoVid-19, pusă gratuit la dispoziția comunei din Alba de către o companie de software din Cluj.
„Aprozarul Virtual”, lansat național, este pus gratuit la dispoziția micilor producători din țară
„Aprozarul Virtual”, o platformă on-line lansată iniţial, în 26 martie, pentru a sprijini producătorii locali din comuna Ciugud, devine naţional şi este pus gratuit la dispoziţia micilor producători români pentru a-şi vinde produsele în timpul crizei, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, Agerpres.
Fostul sediu al Primăriei Ciugud va fi transformat în Centru de zi pentru vârstnici
Fostul sediu al Primăriei Ciugud va fi transformat, cu fonduri europene, într-un Centru de zi pentru persoane vârstnice și unități de îngrijire la domiciliu, printr-un proiect în valoare totală de peste 2,8 milioane de lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate se ridică la aproape 2,6 milioane de lei.
Elevii singurei școli smart din mediul rural vor urma cursuri online
Elevii claselor V-VIII ai singurei școli smart din mediul rural din România, cea din Ciugud, vor face online orele, pe perioada suspendării cursurilor din mediul preuniversitar, datorită tehnologiei implementate aici.
Primăria Ciugud organizează bugetarea participativă pentru copii
Primăria comunei Ciugud, din județul Alba, este prima administrație locală din România care organizează bugetarea participativă pentru copii, cei mici urmând să-și aleagă un primar și consiliul local și să învețe regulile democrației participative, informează un comunicat al instituției.
Mesaje pentru reducerea poluării. Copiii din Ciugud au plantat arbori în parc
Copiii din Ciugud, comuna din România cu cea mai mare absorbție a fondurilor europene, au plantat vineri în cel mai nou părculeț din localitate arbori la rădăcina cărora au îngropat mesaje cu gândurile lor privind protejarea mediului înconjurător, combaterea încălzirii globale și reducerea poluării.










