Bărbatul trimis în jduecată pentru infracţiunea de omor Tribunalul Alba a demarat cercetarea judecătorească în cauza privind crima din parcarea unui local din municipiul Sebeş, faptă săvârşită în 16 mai 2018.
Etichetă: Sebeș
Vârstnici din Sebeș, escrocați de doi slovaci; în schimbul a 16.000 de lei, le-au lăsat șervețele și caiete
Doi cetăţeni slovaci, o femeie şi un bărbat, invocând faptul că persoane apropiate lor au fost implicate într-un accident rutier, au înşelat un cuplu de vârstnici din Sebeş, luându-le 16.000 de lei şi lăsându-le drept garanţie o geantă în care susţineau că se află bani, dar în care erau doar […]
Polițiștii au confiscat, de la o societate din Sebeș, lemn fără documente de proveniență
În perioada 1 – 16 octombrie 2018, poliţiştii specializaţi în combaterea delictelor silvice din cadrul Serviciului Ordine Publică al IPJ Alba împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Cluj, au efectuat un control la o societate comercială din Sebeş ce prelucrează material lemnos.
Primarul Sebeșului le mulțumește concetățenilor donatori de sânge
Primarul municipiului Sebeș mulțumește tuturor voluntarilor care s-au prezentat miercuri, 17 octombrie, la spitalul din localitate pentru a dona sânge. Acțiunea de donare din 17 octombrie 2018, de la Spitalul Municipal Sebeș a fost o reușită, spun reprezentanții autorității locale.
Cupa „Muhlbach”: Trei zile de tenis de câmp la Sebeș
În zilele de 20, 21 și 22 octombrie 2018, la Sebeș se va desfășura cea de-a XIV-a ediție a Cupei „Muhlbach” la tenis de câmp.
Şofer fără permis oprit cu focuri de armă
Poliţiştii rutieri din Sebeş au fost nevoiţi să efectueze două focuri de avertisment, în plan vertical, după ce şoferul unui autoturism nu a oprit când i s-a făcut semn în acest sens, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.
Primăria Sebeș anunță schimbarea sensului unic pe strada Cetății
Municipiul Sebeș informează cetățenii cu privire la schimbarea sensului unic pe strada Cetății, cu acces de pe strada 24 Ianuarie (stradă cu sens unic) spre strada Dr. Av. Olteanu.
Botoșănean pripășit prin Sebeș, arestat pentru furt
Poliţiştii din Sebeş l-au reţinut pe un bărbat care locuieşte, fără forme legale, în municipiul Sebeş, după ce acesta a sustras geanta unei femei. Persoana în cauză își are domiciliul în judeţul Botoşani.
Un adolescent a fost salvat după ce a alunecat de pe o potecă la Râpa Roșie
Un adolescent din Sfântu Gheorghe, aflat duminică în excursie, împreună cu familia, la Râpa Roşie, lângă Sebeş, a alunecat de pe o potecă, acesta fiind scos din locul unde s-a oprit în cădere de către echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba şi Salvamont.
DSP Alba inițiază proiectul „Caravana Sănătății”
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba inițiază, miercuri, la Câmpeni, proiectul „Caravana Sănătății”, care vizează îmbunătățirea stării de sănătate a populației din județul Alba, dar și creșterea acoperirii vaccinale până la valorile recomandate de Organizația Mondială a Sănătății.



