Din cei 17 câini capturați până acum de către operatorul specializat care gestionează adăpostul pentru câini din municipiul Aiud, 13 au fost deja adoptați, informează Primăria municipiului Aiud.
Etichetă: vaccinare
Arafat: „Oamenii trebuie să se vaccineze împotriva gripei, altfel am putea să ne trezim cu CoVid-flu”
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat,îi îndeamnă pe români să se vaccineze împotriva gripei, pentru nu ajunge într-o situație greu de gestionat.
Protecție prin vaccinare. Ministrul Sănătății: Vaccinarea obligatorie, o prioritate pentru noi
Ministrul Sănătății, Victor Costache, a declarat că obligativitatea vaccinării este o prioritate și o susține.
Cum a devenit rabia mortală în lume și de ce nu se mai fabrică ser antidifteric
Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, prof. dr. Adrian Streinu Cercel, a afirmat sâmbătă că, în prezent, costurile pentru serul antirabic sunt uriaşe.
Îşi mai face efectul vaccinul antigripal în luna ianuarie?
Vaccinarea antigripală este importantă chiar şi în luna ianuarie, spune preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, precizând că sezonul gripal a debutat mai devreme în acest an decât anul trecut. Copiii cu viroze respiratorii trebuie să fie examinaţi de medic şi să nu ia antibiotice.
Primul deces provocat de gripă în această iarnă
O persoană a decedat din cauza gripei, de la începutul sezonului rece până pe 30 decembrie 2018 fiind confirmate 67 cazuri de gripă, informează Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Niciun caz de rujeolă în județul Alba în ultimele șapte luni. Acoperirea vaccinală, în creștere
Nu s-a înregistrat niciun caz de rujeolă în județul Alba în ultimele șapte luni, iar acoperirea vaccinală a crescut, depășind 90% la grupa de vârstă 24 de luni. Astfel, DSP dorește să transmită mulțumiri părinților.
Epidemie de gripă în toată țara. Medicii ne sfătuiesc să ne vaccinăm
Medicii atrag atenţia asupra declanşării unei epidemii de gripă din cauza lipsei de interes a populaţiei faţă de imunizare, menţionând că se recomandă vaccinul antigripal pentru orice categorie de vârstă. De la începutul sezonului, au decedat opt persoane.
Peste 8.000 de persoane au fost vaccinate împotriva gripei în județul Alba
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba informează că până marți, 19.12.2017, au fost vaccinate împotriva gripei 8.420 de persoane, majoritatea vârstnici, bolnavi cronici, iar toate cele 19.234 doze de vaccin primite în 7 decembrie au fost distribuite medicilor de familie. Reprezentanții Direcției precizează că nicio persoană vaccinată nu a acuzat […]
Ministrul Bodog spune că vaccinarea antigripală începe la sfârșitul lunii octombrie
Vaccinarea antigripală a populației din grupele de risc va începe la sfârșitul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie, a declarat vineri, la Deva, ministrul Sănătății, Florian Bodog, citat de Agerpres.








