Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia au înregistrat un dosar penal, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, după ce o femeie din oraşul Cugir şi-a încălcat obligaţia de a se afla în izolare la domiciliu, potrivit unui comunicat transmis luni Agerpres.
Autor: Redacția
Cum arată formularul care trebuie completat pentru a putea ieși din casă
România se află în stare de urgență din cauza epidemiei de coronavirus iar în cursul zilei de sâmbătă Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat măsurile care se impun dupa emiterea ordonanței militare numărul 2.
Se eliberează spitalele. Operațiile, suspendate pentru 14 zile, bolnavii internați vor fi externați
Toate internările pentru operații și investigații care nu sunt urgente se suspendă pentru 14 zile în toată țara, iar în 48 de ore vor fi externați toți pacienții care nu reprezintă urgențe, potrivit unui ordin semnat de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.
Peste 1.230 de persoane, în izolare la domiciliu, alte 88 sunt în carantină
Peste 1.230 de persoane se aflau luni în izolare la domiciliu în Alba, de trei ori mai mulţi decât la mijlocul săptămânii trecute, când erau 405, potrivit informaţiilor transmise de autorităţile judeţene.
S-a închis Piața Agroalimentară Centru din Alba Iulia
Începând de luni, 23 martie, Piața Agroalimentară Centru și-a suspendat activitatea pe perioada stării de urgență, cauzată de CoVid19, informează Primăria municipiului Alba Iulia. „Înțelgem că micii producători vor fi afectați de această decizie, dar avem în vedere protejarea sănătății tuturor, fie ei producători, comercianți sau cumpărători”, se arată în […]
Al treilea deces datorat coronavirusului, în România
Un bărbat în vârstă de 70 ani, infectat cu coronavirus, a decedat duminică seară, numărul morţilor ajungând la trei, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Criza coronavirusului la zi. 433 de persoane sunt infectate. Două persoane au murit
433 de persoane au fost confirmate, până în prezent, cu noul coronavirus, în România, iar două persoane au decedat, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.
Virologul Mihnea Boștină: În lipsa tratamentului medical, izolarea este singura opțiune eficientă
În lipsa unui regim medicamentos eficient pentru combaterea infectării cu CoVid-19, singura opțiune este izolarea, explică virologul Mihnea Boștină strategia cea mai adaptată pentru combaterea pandemiei.
Ordonanța militară își intră în drepturi. Femeie internată în carantină după ce a încercat să părăsească locul de izolare
O femeie din București care era izolată la domiciliu a fugit pe geam dintr-o locuință aflată la parterul unui bloc, scrie Hotnews.ro.
Primăria Teiuș a început dezinfectarea spațiilor comune din oraș
Primăria Teiuș anunță că a început dezinfectarea spațiilor comune din oraș ca măsură de „prevenție și luptă” împotriva noului coronavirus.









