Ziua de luni, 30 aprilie, ar putea fi declarată zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, pentru a face „punte” cu data de 1 mai, au declarat pentru Agerpres surse guvernamentale.
Autor: Redacția
Spectacolele de reconstituire antică din Cetatea Alba Carolina vor reîncepe vineri
Spectacolele de reconstituire antică susţinute la Alba Iulia de câţiva ani de către Garda Apulum şi care atrag la fiecare reprezentaţie mii de turişti vor debuta în acest an vineri, 13 aprilie, de la ora 18,00, în faţa Porţii a IV-a a Cetăţii Alba Carolina.
Laura Codruța Kovesi, cercetată disciplinar de Inspecția Judicară
Inspecţia Judiciară (IJ) a anunţat miercuri că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, după ce ar fi desemnat, ca membru al unei echipei de control, un magistrat aflat într-o stare vădită de incompatibilitate.
Trump pe Twitter: „Pregătește-te Rusia”, rachetele „vor veni”
Donald Trump a răspuns miercuri Rusiei pe Twitter, după mesajul unui oficial rus că orice rachetă ar fi lansată către Siria va fi doborâtă, preşedintele american transmiţând Moscovei să se pregătească pentru rachetele „frumoase, noi şi smart” care vor veni.
Ministrul Muncii: Regulamentul de sporuri se lucrează de către Ministerul Sănătăţii
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, consideră că, în cazul angajaţilor de la Institutul „Marius Nasta” din București, care au protestat spontan în semn de nemulţumire faţă de sporurile mici, ar trebui întrebat Ministerului Sănătăţii – instituţia care lucrează la regulamentul de sporuri.
Biriş: Frauda nu este definită în legislație dar avem o instituție care luptă împotriva ei
Frauda nu este definită în legislaţia fiscală, iar Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) luptă împotriva a ceva ce nimeni nu ştie ce e, a declarat, miercuri, avocatul Gabriel Biriş, într-o conferinţă organizată de Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA).
A fost lansat proiectul „Startup Hub Centru” pentru susţinerea dezvoltării antreprenoriatului
Proiectul „Startup Hub Centru”, care are ca obiectiv principal dezvoltarea antreprenoriatului în sectoarele non agricole din zona urbană a Regiunii Centru, a fost lansat miercuri, la Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, de proiect putând beneficia cel puţin 300 de persoane.
Alin Cucui a lăsat un bilet în care încearcă să-şi justifice sinuciderea
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Alba, Alin Cucui, găsit miercuri dimineaţa spânzurat într-un imobil din Alba Iulia, a lăsat un bilet în care încearcă să-şi justifice gestul extrem.
Bărbat din Blaj cercetat pentru braconaj piscicol
Un bărbat din Blaj a fost prins în timp ce pescuiau, într-un lac, în perioada de prohibiţie și s-a ales cu dosar penal, informează Inspectoratul Poliției Județului Alba.
Sebeș: Bărbat mort după ce o părți dintr-o clădire dezafectată s-au prăbușit peste el
Un bărbat a murit miercuri după ce a fost surprins de o placă de beton care s-a prăbuşit peste el, într-o clădire dezafectată din municipiul Sebeş, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.









