Compania Con-A, unul dintre cei mai importanți constructori din Transilvania, a depus o ofertă în cadrul licitației organizate de Primăria municipiului Sibiu pentru modernizarea stadionului municipal din localitate.
Economie
Se poate schia pe cele 10 pârtii de la Șureanu
Toate cele zece pârtii ale domeniului schiabil Şureanu, din Munții Sebeșului, vor fi deschise la acest sfârșit de săptămână, stratul de zăpadă fiind „suficient”, iar calitatea omătului „ideală”, a transmis, vineri, Rareș Tileagă, monitor la Școala de schi „Pași Liberi”.
Un nou focar de pestă porcină a fost confirmat pe fondul de vânătoare Vingard
Un nou focar de pestă porcină africană a apărut în judeţul Alba, prezenţa virusului fiind confirmată la un porc mistreţ împuşcat pe Fondul de Vânătoare 43 Vingard, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Alba, Dragoş Suciu.
Opinie. O mască facială era 10 bani acum o lună. Astăzi este 2 lei. Toate vin din import
În drumul meu spre birou trec în fiecare zi pe lângă rămășițele fostei fabrici Iris din Cluj, vârful de lance al manufacturii de porțelan și decorațiuni ceramice a României, în care munceau 3.000 de oameni la un moment dat și care exporta în 50 de țări.
Vremea „Săgeților Albastre” a apus. Nu se mai produc piese de schimb
Anii în care Căile Ferate Române (CFR) se mândrea cu ramele Siemens Desiro, botezate colocvial „Săgeți Albastre”, au rămas doar o amintire.
Transavia se retrage din proiectul privind realizarea centrului pediatric pentru copiii cu dizabilități
Transavia, lider al pieţei de carne de pui din România, a anunţat miercuri că, după ce a realizat ridicarea construcţiei „la roşu”, a decis să încheie parteneriatul cu Asociaţia „Maria Beatrice” pentru realizarea primului centru pediatric naţional pentru copiii şi tinerii cu dizabilităţi.
Bani cu țârâita! A10 Sebeș-Turda, printre cele mai vitregite investiții
Bani veniți cu mare întârziere – principalul motiv pentru care se lungește cu anii construcția autostrăzilor, susțin specialiștii Asociației Pro Infrastructură (API). Unul dintre principalele motive din cauza cărora construcția de drumuri noi și modernizarea celor existente în România înaintează foarte greu este plata facturilor către constructori cu mari întârzieri, […]
Premieră în România. O cantină din Cluj introduce casieria cu inteligență artificială
O cantină dintr-un campus de business din Cluj va introduce un sistem complet automat care va înlocui casele de marcat tradiționale şi care este bazat pe algoritmi care permit recunoașterea automată a produselor de pe tavă și plata rapidă cu cardul.
Coronavirusul ar putea determina scăderea inflației din România
Banca Naţională a României a inclus la capitolul factori care ar putea contribui la reducerea inflaţiei din acest an răspândirea coronavirusului, care ar putea determina încetinirea economiei globale, a declarat, marţi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Directorul CNAIR, vizită inopinată pe șantierele autostrăzii Sebeș–Turda
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Sorin Scarlat, a făcut în cursul zilei de sâmbătă, 8 februarie, o vizită inopinată pe șantierele autostrăzii Sebeș-Turda, inspectând stadiul lucrărilor pe Loturile 1 și 2.








