Cetatea dacică de la Căpâlna, ridicată cel mai probabil la mijlocul secolului I î.Hr. de regele Burebista și ocupată de romani în timpul primului război daco-roman (101-102 d. Hr.), ar fi fost cucerită nu dinspre zona Sebeșului, ci de pe un traseu montan dinspre Vârful lui Pătru, prin Valea Cugirului.
Etichetă: Gabriel Rustoiu
Muzeul Unirii. Banderola tricoloră a lui Ovidiu Gritta, exponatul lunii noiembrie
Banderola tricoloră purtată la 1 Decembrie 1918 de Ovidiu Gritta, implicat în organizarea gărzilor româneşti din satele din împrejurimile oraşului Alba Iulia, a fost expusă, marţi, la exact 66 de ani de la moartea acestuia în închisoare, de Muzeul Naţional al Unirii (MNU) Alba Iulia.
În căutarea rămășițelor unui partizan ucis de Securitate
O campanie de investigaţii arheologice derulată recent într-un sat din Apuseni pentru identificarea locului în care a fost îngropat capul unui partizan ucis de Securitate în vara lui 1952 şi găsirea rămăşiţelor acestuia s-a încheiat fără un rezultat pozitiv.
Museikon, un muzeu de artă religioasă, a fost deschis publicului
Complexul Museikon, ce adăposteşte peste cinci mii de obiecte, icoane şi cărţi aflate în colecţiile Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia şi Muzeului Naţional al Unirii (MNU) Alba Iulia, a fost deschis oficial pentru public joi seara.
Comentarii recente