Salariul rămâne, şi în 2018, principalul criteriu în funcţie de care românii îşi aleg cariera, angajatorul şi chiar oraşul în care vor să locuiască şi să lucreze, conform unui studiu.
Etichetă: salarii
Lia Olguţa Vasilescu anunţă o creştere de 100 de lei la salariul minim începând cu 1 ianuarie 2019
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat, luni seară, că Guvernul lucrează la o hotărâre de guvern pentru creşterea salariului minim începând din 1 ianuarie 2019 la valoarea de 2.050 de lei. la 2.050 de lei
Probleme cu sporurile angajaților DGASPC din județele Sibiu, Alba și Vâlcea
Angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din judeţele Sibiu, Alba şi Vâlcea sunt singurii din ţară care nu primesc banii pentru sporurile prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 şi H.G. nr. 153/2018, susţine prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Iulian Pope.
România, în coada clasamentului investițiilor directe externe din Europa
România se află pe locul 13 în topul primelor 15 ţări europene în funcţie de proiectele de investiţii directe externe (FDI), fiind depăşită doar de Serbia şi Ungaria, arată un studiu publicat luni de IBM şi Ernst & Young (EY), transmite Bloomberg.
Președintele Iohannis critică guvernele PSD. Reformele acestora sunt „făcute de habarniști”
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, sâmbătă, la Blaj, că „schimbarea legii salarizării, schimbarea în zona fiscalităţii au fost făcute de habarnişti”, acesta spunând şi că s-a ajuns la o fază în care se produc „pagube major”, cu nemulţumiri în rândul populaţiei.
Primarul Hava are un salariu de 21.375 de lei lunar. Cât au ceilalți primari
Primarul municipiului Alba Iulia, liberalul Mircea Hava, are un salariu/ indemnizaţie lunară de 21.375 de lei, un venit care îl plasează astfel în topul edililor cu cele mai mari câştiguri.
Patronatul IMM: „Pseudo-revoluţia fiscală a însemnat o creștere salarială de 3 lei”
Pseudo-revoluţia fiscală a însemnat o creştere salarială de 3 lei, dar din punct de vedere aritmetic vorbim de fapt pe undeva despre scăderi, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
Salariile nete ale 273 de angajați, dintr-un total de 1.227, în scădere
Salariile nete ale unui număr de 273 de angajaţi, dintr-un total de 1.227, ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia au înregistrat o diminuare în martie faţă de luna anterioară, printre cei afectaţi aflându-se categorii de personal ca biolog, chimist, kinetoterapeut, infirmier, brancardier.
Ministrul Muncii: Regulamentul de sporuri se lucrează de către Ministerul Sănătăţii
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, consideră că, în cazul angajaţilor de la Institutul „Marius Nasta” din București, care au protestat spontan în semn de nemulţumire faţă de sporurile mici, ar trebui întrebat Ministerului Sănătăţii – instituţia care lucrează la regulamentul de sporuri.
De la 1 martie intră în vigoare creșteri salariale majore pentru medici, asistente medicale și profesori
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat, miercuri seară, care vor fi creşterile salariale pentru personalul din sănătate şi învăţământ, de la 1 martie.








