Pompieri militari din cinci județe participă, joi și vineri, în municipiul Sebeș la etapa zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Medical Calificat, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba.
Etichetă: Sebeș
Acțiune pentru creșterea siguranței publice, organizată în municipiul Sebeș
Joi, 15 iunie, polițiștii din Sebeș au organizat, pe raza de competență, o acțiune de creștere a siguranței publice și prevenire a faptelor de natură penală sau contravențională, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.
Autoutilitară cu materiale plastice, distrusă într-un incendiu pe A1, lângă Sebeș
O autoutilitară încărcată cu materiale plastice, înmatriculată în județul Timiș, a ars miercuri într-un incendiu produs pe Autostrada A1, pe sensul de mers Deva-Sibiu, în apropiere de Sebeș.
Mingi pentru toți copiii din Sebeș. Au fost oferite și zeci de biciclete
Zeci de biciclete le-au fost oferite celor mici la tombole organizate în cele șase școli din Sebeș, iar toți copiii din municipiu care frecventează școala sau grădinița, inclusiv în învățământul particular, au primit mingi și înghețată din partea municipalității.
Două colegii din județul Alba au câștigat titlul de „Școală Europeană”
Două colegii din Alba, unul din Alba Iulia și celălalt din Sebeș, au obținut titlul de „Școală Europeană”, a anunțat, luni, Inspectoratul Școlar Județean Alba.
Un adolescent din Sebeș a fost găsit mort. Polițiștii nu știu din ce cauză a murit
Un adolescent din municipiul Sebeș a fost găsit decedat de către membri ai familiei sale, iar în urma necropsiei nu a putut fi stabilită cauza morții, fiind necesare alte investigații.
Incendiu izbucnit în apropierea postului de radio Hit FM din Sebeș
Un incendiu a izbucnit miercuri la o anexă a unui restaurant din municipiul Sebeș, în proximitatea căreia se află și studioul unui post local de radio.
Sebeș. Grădină terapeutică înființată cu fonduri PNRR, la un centru de zi pentru adulți cu dizabilități
Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Sebeș va fi reabilitat cu fonduri de 1,3 milioane de lei din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), urmând să dispună, printre altele, de o grădină terapeutică, ascensor, cabinete de kinetoterapie și psihologie și de un atelier de lumânări, potrivit unui comunicat transmis al Primăriei municipiului Sebeș.
Ați văzut-o? A plecat de acasă și nu s-a mai întors
Polițiștii din Alba caută un o femeie care a dispărut din Sebeș. Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea sa, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
Bărbat din Sibiu cercetat pentru furt la Sebeș
Luni, 13 martie 2023, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș au identificat un bărbat de 48 de ani, din municipiul Sibiu, ca persoană bănuită de săvârșirea unei infracțiuni de furt care a fost sesizată poliției la data de 30 decembrie 2022.



